Alexandru Andrieș - Așteptînd-o pe Maria (1991)

  


Ioanei îi plac acordurile mici

Ioanei îi plac acordurile mici 
Și cîntecele-n care-apar pitici,
Ar sta și ar asculta
Pînă mîine povestea mea,
Însă eu nu mai știu ce să cînt cînd e ea aici.

Maria e rea și locuiește la bloc,
Se grăbește mereu, dar nu recunoaște deloc,
Îmi dă să mănînc căpșuni
Și mă-nvață să cred în minuni,
Dar nu m-ajută - și eu singur nu pot.

Privirea ei plutește departe
Ca un pescăruș
Și nimeni nu poate să zboare cu ea,
Ține ochii aplecați într-o parte,
Zîmbește așa...
Eu n-o pot imita.

Maria ar vrea la mare să plecăm (să plecăm, să plecăm), 
Ioana nu poate și zice să mai stăm (să mai stăm,
să mai stăm), 
Nu știu ce să mă fac, 
Cum să le fiu pe plac, 
Zău, ajută-mă, Doamne, pe-amîndouă să
le-mpăcăm,(să mîncăm, să mîncăm), 
Zău, ajută-mă, Doamne, pe-amîndouă să
le-mpăcăm, (să mîncăm, să mîncăm) 
Zău, ajută-mă, Doamne.

 


A fost o explozie

A fost o explozie,
Nimeni nu a auzit,
Nu s-a scris nimic în ziare,
La radio nu s-a pomenit...

A fost o explozie,
Pagube n-au fost deloc,
Într-un fel sau altul
Se poate spune c-am avut
Noroc.

A fost o explozie,
Nimeni nu s-a sesizat,
Cui putea să-i pese
Că inima mea a explodat ?!? 

 


Fără probleme

"S-ar putea să fie splina", 
Mi-a zis jos, în hol, vecina; 
"Totul e de la măsele", 
Mi-a zîmbit ștrengar Pandele; 
Și bunica mi-a zis: 
"O să ți se-arate-n vis", 
"Nu-ți fă probleme".

"Rinichiul poate s-a blocat",
Prietenul m-a-ncurajat;
"Te-ai bătut cu vreun golan",
M-a liniștit un milițian; 
Și iubita mi-a zis: 
"Nu-i de la mine, precis", 
"Eu n-am probleme".

Am vorbit c-un fost primar 
Mi-a zis: "O fi ereditar"; 
Doctorul mi-a spus: "Firește", 
"Te tai cît ai zice pește";
Chiar și sora mi-a zis:
"Are studii la Paris",
"N-are probleme".

 


Nici un zgomot, nicăieri

Dimineața vîntul m-a trezit bătînd în geam, 
Nori tăiau lumina în felii, 
Ploaia se-așeza ca o furtună de nisip 
Peste-orașul cu statuile-argintii...

Totu-n jur 
Nemișcat
Ca și ieri
Nici un zgomot, nicăieri... 

Nu se vede cerul, orașu-i de granit, 
Ploaia încă n-a-nceput, dar ceasul s-a oprit...

Totu-n jur
Nemișcat
Ca și ieri
Nici un zgomot, nicăieri... 

Aeru-i mai greu și se lipește de pămînt, 
Liniștea ajunge-n străzi de sus, 
Ceru-i un tavan care coboară tot mai jos 
Toți vecinii mei, oare unde s-or fi dus?

Totu-n jur
Nemișcat
Ca și ieri
Nici un zgomot, nicăieri... 

Camera e-n spate ca un paravan, 
Stau și-aștept să vină ploaia, nemișcat, la geam 
Timpul s-a ascuns și parcă totu-i într-un vis, 
Sar fîșii de ceață-n jurul meu; 
Dacă n-ar fi ceasul, dacă n-ai fi tu 
Ar putea să fie noapte-așa mereu.

 


Noapte albă

E ora două și ceva, afară-i noapte 
S-a terminat programul la televizor 
Și fulgii cad puțini, ca niște șoapte 
Pe care nu vrei să le-auzi - doar fiindcă dor.

E-un loc în spate unde se dansează, 
Băieți și fete rîd și toarnă vin, 
Pe cine însă mai interesează 
Metodele prin care ne mințim?

E totul alb, și masa mea e albă 
Și foaia-i albă - totul e din sare -
Azi am vorbit cu vocea mea cea calmă 
De boli ascunse și de dispensare.

Și mă prefac că nu mi-e dor de tine, 
Am învățat să mă prefac mereu 
Și am ajuns să mă prefac atît de bine, 
Că primul dintre păcăliți, sînt eu.

E ora două și ceva, afară-i noapte,
S-a terminat programul la televizor;
Tu ce mai faci? Eu, tot așa - nu-mi place lapte
Și știu că-i imposibil, dar mi-e dor!

 


Lenea de după-amiază #2

(continuarea primei părți, (... sau n-o fi poștașul...); asta m-ar fi mirat să treacă de cenzură.)

Cine-i băiatul din ușă? 
Cred că-i poștașul, nu știu... 
De ce crezi că-i tocmai poștașul? 
M-am luat după chipiu... 
De ce n-are scrisoare poștașul? 
Stai că-l întreb acuși... 
De cînd au grade poștașii? 
De cînd poartă mănuși?

Ce cauți la ușa mea?
Spune-mi, te-a chemat cineva?
Poate vecina să fi zis ceva
Deși, de obicei, nu prea ciripește ea...

 


Cercei în urechile ei

Ochii ei fără de seamăn
M-au vrăjit pe loc,
Mi-a spus că are un frate geamăn
Și că de-obicei n-are noroc;
I-am răspuns că nici eu n-am frate
Și că sînt un tip norocos,
Ea a rîs, dîndu-și părul pe spate
Și mi-a răspuns că totu-i pe dos;

Și-atunci am rugat-o (pentru început)
Să rămînă fără cercei,
Să-mi dau seama dacă nu cumva
Stau de vorbă cu fratele ei; 

Rochia albă, într-o secundă 
Plutea aproape lîngă tavan, 
Camera mea, de obicei scundă 
Era adîncă și cît un ocean;
Și ea m-a-ntrebat dacă tot mai cred
Că stau de vorbă cu fratele ei,
Iar eu i-am răspuns că nu mă pronunț încă,
Fiindcă nu s-a atins de cercei.

Te rog, nu
Mă privi așa (te rog),
Ai răbdare cu mine
Și nu
Renunța,
Te rog foarte mult!

M-a-ntrebat dacă fac listă
Cu femeile din viața mea
Și dacă o astfel de listă există, 
Cam care-ar fi locul ei în ea;
Mi-a zîmbit, dar avea în privire
Un cuțit foarte serios
Și-atunci i-am răspuns (fiindc-așa-mi stă în fire)
Că-ntr-adevăr totu-i pe dos.
Nu mă-ntreba unde poți s-o suni,
Nu mă-ntreba numele ei,
O recunoști dintr-un milion:
Ea poartă-n urechi cercei.

 


Mica prințesă fără micul prinț

(probabil cenzurată pentru că sugera plecarea în vest :))

Nu sînt cuvinte
Să-nceapă veșmintele ei;
Vocea ei are
Dulceață de floare de tei,
Mîna o-ntinde,
De deget mă prinde ușor,
Uit cum să merg
Și-ntr-o clipă învăț cum să zbor.

Planeta e mică
Și cît o furnică de grea,
Ia-o de mînă
Și zboară-mpreună cu ea,
N-ai greutate
Și nimeni nu poate afla
Care e steaua
Sub care planeta va sta.

Hai,
Ia-mă de-aici,
Hai,
Ia-mă de-aici,
Fă-mi doar un semn
De nimeni știut,
Îmi fac bagajele
Și-am dispărut,

Hai!

 


O fată singură

(asta are cele mai mari schimbări față de disc)

Ea e-acum o fată singură și nu știe să trăiască așa: 
Mereu a existat cîte-un băiat care să se-ocupe de ea, 
S-o ia cu mașina de la serviciu, s-o ducă cu
mașina la dans, 
Zilele să treacă cu șampanie-n cupe-ntr-un
 
Nesfîrșit balans...

Ea e-acum o fată singură, stă dimineața-n pat și citește, 
Jumătate din zi dă telefoane, jumătate din zi, primește, 
Dar nu mai sînt zilele în care chiulea, 
Și nici zilele în care-un vecin 
O-nvăța despre rochii și despre parfum. 
Sub un cer atît 
Sub un cer atît de senin... 

Băieții din jurul ei sînt frumoși fiindcă devin dintr-o dată fragili:
Sub armuri de velur și cămăși de bumbac 
Se-ascund, de fapt, ostași inabili... 
Ei ar vrea să lupte cu singurătatea 
Ochilor ei migdalați, 
Dar fără sabie, și mai ales, fără scut,
Cum poți să te bați?

Ea e-acum o fată singură într-un univers plictisit, 
Și lecția asta, atît de grea, e tocmai lecția la care-a lipsit... 
Nu știe ce să facă cu mîinile ei, 
Cu picioarele ei, prea lungi 
Pentru patul în care nu-i nimeni la cine 
Să-ntinzi mîna doar,
Să-ntinzi mina doar, și s-ajungi!... 

Haide, haide, 
Ai ochi frumoși și, de fapt, 
Ești frumoasă, 
Haide, haide,
N-o să mai stai mult singură-n casă... 

Ea e-acum o fată singură: 
Banii, adună-i din buzunar, 
Aleargă și cumpără-i un "Chevrolet" 
Sau măcar ceva similar, 

Hai, fugi!!!...

 


Tot timpul

Vă spun încet, să nu cumva s-audă: 
Îi place să mănînce carne crudă
Tot timpul, tot timpul! 
Nimeni nu-și poate imagina 
Fraze mai lungi decît face ea
Tot timpul, tot timpul! 

Pește mănîncă în orice stare, 
Folosește hîrtie igienică în disperare, 
La prînz bea suc, seara vin îți cere, 
Și dimineața - dimineața bea bere! 
E foarte violentă și foarte nervoasă, 
N-ai cum s-o faci să stea în casă
Tot timpul, tot timpul! 

Pe stradă, însă, singură n-o lăsa: 
E-o calamitate dacă nu stai cu ea
Tot timpul, tot timpul! 

Scoate sunete destul de ciudate, 
Și dacă nu faci cum vrea ea - te bate! 
Are doi ochi, are nas și gură, 
Și cu toate astea, e-o creatură!

Nu te pune rău cu ea:
Orice zice ea, zi "da",
Are mînă foarte grea,
Și picioare, și pingea!
Nu suportă s-o contrazici,
Se zburlește ca un arici, 
Are limba ca un bici,
Și pe cap îi cresc urzici! 

E mofturoasă, e-ncăpățînată, 
Îi place salata, dar nu vrea salată
Tot timpul, tot timpul! 
Dacă însă are musafiri, 
Te uiți la ea, și poți să te miri
Tot timpul, tot timpul! 

E politicoasă și de bon-ton, 
Se preface ca un cameleon! 
Singura șansă să scăpăm de ea 
E că, poate, diseară va pleca...

 


Nimic nu te mai poate schimba

(piesa fiind pentru Adriana Ausch care a fugit în SUA, normal că partea cu departe-departe nu dădea bine...)

Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum așa:
Ochii, verzi după părerea mea, 
Sînt de fapt albaștri, sau cam așa ceva, 
A fost o surpriză chiar și pentru mine, 
Mai ales că eram convins că te știu bine...

Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum așa: 
Părul, negru și ondulat, 
E des și cărunt, ca de soldat, 
Și culmea - deși zău că n-aș fi crezut, 
Pari mai frumoasă și mai tînără decît la-nceput!...

Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum așa:
Mîinile, mereu altfel, de la an la an, 
Au căpătat albeață de porțelan, 
Și-n degetele tale, frumos desenate, 
Două terțe mari scot acorduri ciudate...

Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum așa:
O poză maro pe-o copertă de carte
Fiindcă astăzi pleci departe, departe... 
Și pentru mine, nimic 
Nu te mai poate schimba.

 


Soarele arde tare #1

(începutul piesei; de ce nu a fost aprobat, nimeni nu știe. Partea asta a apărut pînă la urmă pe Tăcerile din piept)

Pe trupul tău, bronzat
Trei luni pe plajă 
Sînt locuri albe,
Mari cît palma mea, 
Unde razele de soare,
Ca prin vrajă, 
N-au ajuns și n-au
Putut bronza;

Asta-i tot ce mi-a
Rămas din tine: 
Siguranța că, sub
Catifea, 
Există locuri albe,
Cît o palmă, 
Pe care soarele
Nu le-a putut vedea...

 


Nimeni împrejur

Nu-i nimeni
Nu-i nimeni
Nu-i nimeni, nimeni împrejur,
Nu-i nimeni
Nu-i nimeni
Nu-i absolut nimeni împrejur.

Pot să stau în pat, pot să mă plimb în pijama, 
Pot să pun s-ascult oricît de tare muzica, 
De vecini puțin îmi pasă, asta-i casa mea, 
Și-acum pot să fac ce vreau în ea!

Și-asta fiindcă nu-i nimeni,
Fiindcă nu-i nimeni,
Asta fiindcă nu-i nimeni (nu) 
Nu-i nimeni împrejur, 
Nu-i nimeni împrejur.

Pot să stau într-un fotoliu ore-ntregi așa, 
Și să zîmbesc misterios de parcă aș fuma, 
Pot să-ncerc chiar să citesc cartea cea mai grea, 
Pot să fac orice în casa mea!

Și-asta fiindcă nu-i nimeni,
Fiindcă nu-i nimeni,
Asta fiindcă nu-i nimeni (nu) 
Nu-i nimeni împrejur, 
Nu-i nimeni împrejur.


Sursa: Al. Andrieș - Așteptînd-o pe Maria, 1991 - Romtrust Inc., ed. Știință și Tehnică, 86 pag.