Ioanei îi plac acordurile mici

Ioanei îi plac acordurile mici
Şi cîntecele-n care-apar pitici,
Ar sta şi ar asculta
Pînă mîine povestea mea,
Însă eu nu mai ştiu ce să cînt cînd e ea aici.

Maria e rea şi locuieşte la bloc,
Se grăbeşte mereu, dar nu recunoaşte deloc,
Îmi dă să mănînc căpşuni
Şi mă-nvaţă să cred în minuni,
Dar nu m-ajută - şi eu singur nu pot.

Privirea ei pluteşte departe
Ca un pescăruş
Şi nimeni nu poate să zboare cu ea,
Ţine ochii aplecaţi într-o parte,
Zîmbeşte aşa...
Eu n-o pot imita.

Maria ar vrea la mare să plecăm (să plecăm, să plecăm),
Ioana nu poate şi zice să mai stăm (să mai stăm, să mai stăm),
Nu ştiu ce să mă fac,
Cum să le fiu pe plac,
Zău, ajută-mă, Doamne, pe-amîndouă să le-mpăcăm, (să mîncăm, să mîncăm),
Zău, ajută-mă, Doamne, pe-amîndouă să le-mpăcăm, (să mîncăm, să mîncăm)
Zău, ajută-mă, Doamne.

A fost o explozie

A fost o explozie,
Nimeni nu a auzit,
Nu s-a scris nimic în ziare,
La radio nu s-a pomenit...

A fost o explozie,
Pagube n-au fost deloc,
Într-un fel sau altul
Se poate spune c-am avut
Noroc.

A fost o explozie,
Nimeni nu s-a sesizat,
Cui putea să-i pese
Că inima mea a explodat?!?

Fără probleme

"S-ar putea să fie splina",
Mi-a zis jos, în hol, vecina;
"Totul e de la măsele",
Mi-a zîmbit ştrengar Pandele;
Şi bunica mi-a zis:
"O să ţi se-arate-n vis",
"Nu-ţi fă probleme".

"Rinichiul poate s-a blocat",
Prietenul m-a-ncurajat;
"Te-ai bătut cu vreun golan",
M-a liniştit un miliţian;
Şi iubita mi-a zis:
"Nu-i de la mine, precis",
"Eu n-am probleme".

Am vorbit c-un fost primar
Mi-a zis: "O fi ereditar";
Doctorul mi-a spus: "Fireşte",
"Te tai cît ai zice peşte";
Chiar şi sora mi-a zis:
"Are studii la Paris",
"N-are probleme".

Nici un zgomot, nicăieri

Dimineaţa vîntul m-a trezit bătînd în geam,
Nori tăiau lumina în felii,
Ploaia se-aşeza ca o furtună de nisip
Peste-oraşul cu statuile-argintii...

Totu-n jur
Nemişcat
Ca şi ieri
Nici un zgomot, nicăieri...

Nu se vede cerul, oraşu-i de granit,
Ploaia încă n-a-nceput, dar ceasul s-a oprit...

Totu-n jur
Nemişcat
Ca şi ieri
Nici un zgomot, nicăieri...

Aeru-i mai greu şi se lipeşte de pămînt,
Liniştea ajunge-n străzi de sus,
Ceru-i un tavan care coboară tot mai jos
Toţi vecinii mei, oare unde s-or fi dus?

Totu-n jur
Nemişcat
Ca şi ieri
Nici un zgomot, nicăieri...

Camera e-n spate ca un paravan,
Stau şi-aştept să vină ploaia, nemişcat, la geam
Timpul s-a ascuns şi parcă totu-i într-un vis,
Sar fîşii de ceaţă-n jurul meu;
Dacă n-ar fi ceasul, dacă n-ai fi tu
Ar putea să fie noapte-aşa mereu.

Noapte albă

E ora două şi ceva, afară-i noapte
S-a terminat programul la televizor
Şi fulgii cad puţini, ca nişte şoapte
Pe care nu vrei să le-auzi - doar fiindcă dor.

E-un loc în spate unde se dansează,
Băieţi şi fete rîd şi toarnă vin,
Pe cine însă mai interesează
Metodele prin care ne minţim?

E totul alb, şi masa mea e albă
Şi foaia-i albă - totul e din sare -
Azi am vorbit cu vocea mea cea calmă
De boli ascunse şi de dispensare.

Şi mă prefac că nu mi-e dor de tine,
Am învăţat să mă prefac mereu
Şi am ajuns să mă prefac atît de bine,
Că primul dintre păcăliţi, sînt eu.

E ora două şi ceva, afară-i noapte,
S-a terminat programul la televizor;
Tu ce mai faci? Eu, tot aşa - nu-mi place lapte
Şi ştiu că-i imposibil, dar mi-e dor!

Lenea de după-amiază #2
(continuarea primei părţi, (... sau n-o fi poştaşul...); asta m-ar fi mirat să treacă de cenzură.)

Cine-i băiatul din uşă?
Cred că-i poştaşul, nu ştiu...
De ce crezi că-i tocmai poştaşul?
M-am luat după chipiu...
De ce n-are scrisoare poştaşul?
Stai că-l întreb acuşi...
De cînd au grade poştaşii?
De cînd poartă mănuşi?

Ce cauţi la uşa mea?
Spune-mi, te-a chemat cineva?
Poate vecina să fi zis ceva
Deşi, de obicei, nu prea ciripeşte ea...

Cercei în urechile ei

Ochii ei fără de seamăn
M-au vrăjit pe loc,
Mi-a spus că are un frate geamăn
Şi că de-obicei n-are noroc;
I-am răspuns că nici eu n-am frate
Şi că sînt un tip norocos,
Ea a rîs, dîndu-şi părul pe spate
Şi mi-a răspuns că totu-i pe dos;

Şi-atunci am rugat-o (pentru început)
Să rămînă fără cercei,
Să-mi dau seama dacă nu cumva
Stau de vorbă cu fratele ei;

Rochia albă, într-o secundă
Plutea aproape lîngă tavan,
Camera mea, de obicei scundă
Era adîncă şi cît un ocean;
Şi ea m-a-ntrebat dacă tot mai cred
Că stau de vorbă cu fratele ei,
Iar eu i-am răspuns că nu mă pronunţ încă,
Fiindcă nu s-a atins de cercei.

Te rog, nu
Mă privi aşa (te rog),
Ai răbdare cu mine
Şi nu
Renunţa,
Te rog foarte mult!

M-a-ntrebat dacă fac listă
Cu femeile din viaţa mea
Şi dacă o astfel de listă există,
Cam care-ar fi locul ei în ea;
Mi-a zîmbit, dar avea în privire
Un cuţit foarte serios
Şi-atunci i-am răspuns (fiindc-aşa-mi stă în fire)
Că-ntr-adevăr totu-i pe dos.
Nu mă-ntreba unde poţi s-o suni,
Nu mă-ntreba numele ei,
O recunoşti dintr-un milion:
Ea poartă-n urechi cercei.

Mica prinţesă fără micul prinţ
(probabil cenzurată pentru că sugera plecarea în vest :)

Nu sînt cuvinte
Să-nceapă veşmintele ei;
Vocea ei are
Dulceaţă de floare de tei,
Mîna o-ntinde,
De deget mă prinde uşor,
Uit cum să merg
Şi-ntr-o clipă învăţ cum să zbor.

Planeta e mică
Şi cît o furnică de grea,
Ia-o de mînă
Şi zboară-mpreună cu ea,
N-ai greutate
Şi nimeni nu poate afla
Care e steaua
Sub care planeta va sta.

Hai,
Ia-mă de-aici,
Hai,
Ia-mă de-aici,
Fă-mi doar un semn
De nimeni ştiut,
Îmi fac bagajele
Şi-am dispărut,

Hai!

O fată singură
(asta are cele mai mari schimbări faţă de disc)

Ea e-acum o fată singură, stă dimineaţa-n pat şi citeşte,
Jumătate din zi dă telefoane, jumătate din zi, primeşte,
Dar nu mai sînt zilele în care chiulea,
Şi nici zilele în care-un vecin
O-nvăţa despre rochii şi despre parfum.
Sub un cer atît
Sub un cer atît de senin...

Ea e-acum o fată singură într-un univers plictisit,
Şi lecţia asta, atît de grea, e tocmai lecţia la care-a lipsit...
Nu ştie ce să facă cu mîinile ei,
Cu picioarele ei, prea lungi
Pentru patul în care nu-i nimeni la cine
Să-ntinzi mîna doar,
Să-ntinzi mina doar, şi s-ajungi!...

Haide, haide,
Ai ochi frumoşi şi, de fapt,
Eşti frumoasă,
Haide, haide,
N-o să mai stai mult singură-n casă...

Ea e-acum o fată singură:
Banii, adună-i din buzunar,
Aleargă şi cumpără-i un "Chevrolet"
Sau măcar ceva similar,

Hai, fugi!!!...

Tot timpul

Vă spun încet, să nu cumva s-audă:
Îi place să mănînce carne crudă
Tot timpul, tot timpul!
Nimeni nu-şi poate imagina
Fraze mai lungi decît face ea
Tot timpul, tot timpul!

Peşte mănîncă în orice stare,
Foloseşte hîrtie igienică în disperare,
La prînz bea suc, seara vin îţi cere,
Şi dimineaţa - dimineaţa bea bere!
E foarte violentă şi foarte nervoasă,
N-ai cum s-o faci să stea în casă
Tot timpul, tot timpul!

Pe stradă, însă, singură n-o lăsa:
E-o calamitate dacă nu stai cu ea
Tot timpul, tot timpul!

Scoate sunete destul de ciudate,
Şi dacă nu faci cum vrea ea - te bate!
Are doi ochi, are nas şi gură,
Şi cu toate astea, e-o creatură!

Nu te pune rău cu ea:
Orice zice ea, zi "da",
Are mînă foarte grea,
Şi picioare, şi pingea!
Nu suportă s-o contrazici,
Se zburleşte ca un arici,
Are limba ca un bici,
Şi pe cap îi cresc urzici!

E mofturoasă, e-ncăpăţînată,
Îi place salata, dar nu vrea salată
Tot timpul, tot timpul!
Dacă însă are musafiri,
Te uiţi la ea, şi poţi să te miri
Tot timpul, tot timpul!

E politicoasă şi de bon-ton,
Se preface ca un cameleon!
Singura şansă să scăpăm de ea
E că, poate, diseară va pleca...

Nimic nu te mai poate schimba
(piesa fiind pentru Adriana Ausch care a fugit în SUA, normal că partea cu departe-departe nu dădea bine...)

Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum aşa:
Ochii, verzi după părerea mea,
Sînt de fapt albaştri, sau cam aşa ceva,
A fost o surpriză chiar şi pentru mine,
Mai ales că eram convins că te ştiu bine...

Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum aşa:
Părul, negru şi ondulat,
E des şi cărunt, ca de soldat,
Şi culmea - deşi zău că n-aş fi crezut,
Pari mai frumoasă şi mai tînără decît la-nceput!...

Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum aşa:
Mîinile, mereu altfel, de la an la an,
Au căpătat albeaţă de porţelan,
Şi-n degetele tale, frumos desenate,
Două terţe mari scot acorduri ciudate...

Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum aşa:
O poză maro pe-o copertă de carte
Fiindcă astăzi pleci departe, departe...
Şi pentru mine, nimic
Nu te mai poate schimba.

Soarele arde tare #1
(începutul piesei; de ce nu a fost aprobat, nimeni nu ştie. Partea asta a apărut pînă la urmă pe Tăcerile din piept)

Pe trupul tău, bronzat
Trei luni pe plajă
Sînt locuri albe,
Mari cît palma mea,
Unde razele de soare,
Ca prin vrajă,
N-au ajuns şi n-au
Putut bronza;

Asta-i tot ce mi-a
Rămas din tine:
Siguranţa că, sub
Catifea,
Există locuri albe,
Cît o palmă,
Pe care soarele
Nu le-a putut vedea...

Nimeni împrejur

Nu-i nimeni
Nu-i nimeni
Nu-i nimeni, nimeni împrejur,
Nu-i nimeni
Nu-i nimeni
Nu-i absolut nimeni împrejur.

Pot să stau în pat, pot să mă plimb în pijama,
Pot să pun s-ascult oricît de tare muzica,
De vecini puţin îmi pasă, asta-i casa mea,
Şi-acum pot să fac ce vreau în ea!

Şi-asta fiindcă nu-i nimeni,
Fiindcă nu-i nimeni,
Asta fiindcă nu-i nimeni (nu)
Nu-i nimeni împrejur,
Nu-i nimeni împrejur.

Pot să stau într-un fotoliu ore-ntregi aşa,
Şi să zîmbesc misterios de parcă aş fuma,
Pot să-ncerc chiar să citesc cartea cea mai grea,
Pot să fac orice în casa mea!

Şi-asta fiindcă nu-i nimeni,
Fiindcă nu-i nimeni,
Asta fiindcă nu-i nimeni (nu)
Nu-i nimeni împrejur,
Nu-i nimeni împrejur.