Concert 15 iunie 2002 - Club Evergreen Piteşti

 

Foto: Sergiu Mitrofan

Concertul ăsta a fost organizat repede şi nu s-a ştiut nimic de el în Bucureşti. Drept afişe au fost folosite inserturile din Pofta vine mîncînd.
Ei, concertul ăsta m-a dat pe spate. A fost doar el şi chitara electrică (şi muzicuţa) şi a fost extraordinar (nouă ne-a plăcut chiar mai mult decît cel de la Sala Palatului).
Andrieş nu mai cîntă prea des în cluburi, aşa că am avut o ocazie rară... 

Întîi de toate trebuie să ştiţi că Evergreen este în Piteşti pe str. Aldea Teodorovici 4 şi e un club jos pălăria. N-am respirat fum (urăsc asta) deşi eram în sală, preţurile erau foarte ok (pentru Bucureşti cel puţin) şi pot spune cu mîna pe inimă că bate multe cluburi bucureştene. Are vreo 3 nivele, sala mare la parter, biliard la subsol şi terasă la etaj. Totul super. În plus patronul e un tip foarte de treabă şi pe deasupra ştie şi Andrieş...
După cum arată, aş zice că se întîmplă des să cînte cineva în sală. O să mai trec pe-acolo.

Aşadar atmosfera era asta. Lume a venit de s-a umplut sala (cred că în jur de 100 inşi, dar mă pot înşela, după pauză au stat şi la uşă), intrarea era 100 000 (cu o băutură inclusă !), s-a stat la mese.
Pe la 22 şi un pic a venit Andrieş, ţipete, urlete în sală... 

Soundul a lăsat un pic de dorit (ba nu, a fost bun, doar că avea un bîzîit deranjant în prima jumătate a concertului, iar în a doua au început microfoniile), dar chiar n-a contat, Andrieş a avut un concert de zile mari (nu ştiu cum erau concertele lui pe vremuri, dar bănuiesc că ăsta s-a apropiat), iar sala a reacţionat extraordinar. Jos pălăria şi pentru ei. Datorită insistenţei deosebite de care au dat toţi dovadă, concertul  a durat peste 2 ore (în două reprize). Adică imens.

Andrieş a cîntat de toate, dar parcă a insistat pe Hocus Pocus, Interioare şi Rock'n'Roll. Au fost şi piese needitate pe discuri, au fost şi alea cu priză la public, a cîntat un pic şi "la comandă". Atmosfera s-a încălzit considerabil spre final, toată lumea cînta şi aplauda. Au fost vreo 4 bisuri !

Lumea ştia bine primele albume (interesant), şi am fost răsfăţaţi cu o grămadă de vechituri nemaipomenite, care nu cred că apar prea des la un concert cu trupa...

În total s-au cîntat incredibilul număr de 44 piese, după cum urmează:

Întîi Am pneumonie, E război, Ioane, Dimineaţa devreme (hmmm, s-a trezit sala), apoi una inedită (dar cîntată des în concert), "Ce e roşu la culoare?". Apoi Tarom blues, Vizantea, Miliţienii (şi ne ocrotează...), Blues de sezon (de pe Vecinele mele 1,2,3), Bonţea şi Bacs. Au urmat două inedite, unul de dragoste care ar putea să se cheme Pe mîine şi unul haios cu haiduci (ceva cu Gicu Creţu). Următoarele două mi-au plăcut enorm: Ca nisipul femeile sînt şi mai ales Zile egale. Apoi Inexplicabil, O sută de ani (de pe caseta Despre distanţe - nu îl ştiam), Lucrurile care-mi plac, La Rovine (sala în delir), Blues-ul mămicii (la fel de popular ca întotdeauna - românul are o problemă cu soacra), Nina şi gata prima parte.

După vreo 10 minute de pauză, au urmat: Cea mai frumoasă zi (la cererea publicului), La noi, Nu te cred, Garda Financiară, Mi-a luat inima, Fără griji, Un om fericit, Cîntec de drum bun, Fluture pe perdea, Ochi de ciocolată. Publicul devenea tot mai exuberant, zice Andrieş "nu ştiu cine v-a plătit, dar vă prefaceţi foarte bine !" Vine un cîntec nou, pe care i-l cere Alifantis de fiecare dată cînd e în audienţă (Nemuritori) şi încă unul nou (cred că cel care avea să devină Femei la volan de pe Blues Expert). Şi evident, Îmi place Tamara, la care doi bătrînei se ridică să plece, da' Andrieş "tocmai acum cînd cînt tangouri ??". Urmează seria de piese haioase: cîntecul-măcel, Despre sentimentul de linişte în faţa morţii oglindit în folclorul românesc, Imn (excelent... oare cum ţine minte toate versurile ? Pe ăsta l-a personalizat un pic: în loc de "era Mironov-făcea reclamă la Dero" zice "Era domnul Tucă... n-am rimă la asta !!" sala pe jos), Dracula blues (ne apropiem de final...) şi evident La Telejurnal ultima.

Ei, dar lumea abia se încălzise, ce să plece ? Aplauze disperate, fluierături. Primul bis, Ochii tăi, pe urmă un cîntec nou şi emoţionant, "Dacă n-ai mai cînta". Şi gata. Ţi-ai găsit ? Sala aplaudă şi urlă tot mai tare. Ok, vine Ce oraş frumos la muzicuţă, apoi Dac-aş mai bea un pahar de bere, apoi şi-a amintit de personajul care fusese pe nedrept uitat, drept pentru care s-a cîntat Fără titlu, apoi De vină-i Ioana, apoi revenim la tovarăşul cu Blues categoric #2 (eu cred/cred că poţi pleca deja...) şi în uralele publicului o ultimă piesă, care îi place mult, Arc, mult după miezul nopţii.

Au urmat autografele (toată lumea voia...) şi un interviu (probabil pentru un ziar local).

O seară de neuitat şi un concert de zile mari !

Sergiu Mitrofan - Cyberioare