Īn concert 1997 - interviu
Lumina (bonus track - studio)
Mamica mea zboara (bonus track - studio)
Dupa 13 ani de la debutul discografic, in data de 13 octombrie, apare noul album. Sa intelegem ca nu sunteti superstitios?
Pentru foarte multi, nu cei care ma cunosc mai demult, eu sunt nascut pe 13 octombrie 1954. Pīna acum nu mi-a purtat ghinion lucrul acesta si nu sunt superstitios. Banuiesc ca nici o persoana optimista nu e superstitioasa, asa ca nici eu nu sunt superstitios. De fapt este si motivul pentru care am continuat sa fac lucrul la care ma pricep cel mai bine, in conditiile acestea foarte grele de tranzitie care ni se impun de undeva de sus. Oricum, faptul ca anul acesta lansam pe data de 13 albumul a fost o idee la care am ajuns de comun acord Domnul Dorian Ciubuc si cu mine, deci firma producatoare si cu mine si cred ca este o surpriza placuta pentru cei care imi asculta muzica.
Este o simpla coincidenta faptul ca lansarea acestui album va avea loc chiar in momentul aniversarii zilei de nastere ?
Au fost mai multe lucruri care au determinat stabilirea acestei date, īn mod sigur nu este o coincidenta. Eu optam pentru o data undeva īn luna octombrie, oricum pīna la jumatatea lunii octombrie. Data a fost alesa si din motive de organizare, care nu au legatura neaparat cu lansarea acestui album, si ma refer aici la Concertul Aniversar Iris, care va avea loc pe 17 octombrie. Si eu sunt unul dintre invitatii acestui concert, motiv pentru care ne-am hotarīt sa facem aceasta lansare pe 13, caci este si ziua mea, este si luni, este un īnceput bun de saptamīna, nu-i o simpla coincidenta.
Temele ultimelor 2 albume au fost clar conturate. Albumul "Īn concert " are o tema anume sau ilustreaza o atmosfera: cea de concert?
Din acest punct de vedere, albumul "Īn concert" pe care īl lansam acum este ceva special din toate privintele. Īn majoritatea cazurilor, cīnd un interpret sau o formatie, o orchestra mare se hotaraste sa faca un album īn concert, de obicei acest album cuprinde succese evidente ale grupului, ale persoanei respective, care de-a lungul anilor s-au dovedit infailibile si asa, din cīnd in cīnd, se face cīte un album īn concert cu aceste piese care s-au adunat īntre timp si care au succes la public si reprezinta de obicei o varianta a pieselor din studio altfel orchestrate sau cīntate pe viu, oricum cu atmosfera, cu public, este altceva. Din punctul meu de vedere, si prin acest album am īncercat sa fac ceva nou, caci toate piesele de pe acest album sunt piese absolut noi. Deci nu exista nici o piesa de pe album care sa fi aparut īnainte, el a fost astfel conceput īncīt sa creeze o atmosfera cu adevarat speciala, sa fie un fel de slalom printre genurile de care m-am apropiat de la primul album si pīna acum. Am lucrat cu aceiasi prieteni buni cu care lucrez de ani si ani de zile, si am īncercat sa facem acest lucru altfel decīt se face, respectiv sa lansam un album nou, dar sa pastram atmosfera pe care un concert ti-o poate da si pe care studioul nu poate sa ti-o ofere. Si atunci am recurs la un spatiu mic, intim, care se potrivea cu atmosfera acestui concert asa cum a fost el gīndit. Spatiul acesta a fost pus la dispozitia noastra de catre Teatrul Excelsior, si am beneficiat de ajutorul tehnic al mai multor firme care sunt trecute pe disc, īnregistrarea a fost facuta din concert si a fost dupa aceea prelucrata pentru a ajunge la calitatea sunetului necesara unui CD de sfīrsit de secol, īn mai multe studiouri : Magic Sound, Yamaha, Katapult Tonstudio din Germania, unde s-a facut si masteringul. Vreau īnca o data sa spun ca din acest punct de vedere, colaborarea mea cu firma Zone Records - licentiat PolyGram a fost extrem de benefica, niciodata firma producatoare nu mi-a facut probleme īn legatura cu dorinta mea de a face masteringul cīt mai sus posibil si a fost de acord sa-l lucram cu Kai Schlunz, un prieten bun, el fiind un tip specializat pe genul muzical care īmi place mie foarte mult si care este o intrepatrundere īntre jazz, pop, rock, bossa-nova, blues, mai multe genuri, ceea ce se cheama fuziune īntr-un termen foarte larg.
Cum gasiti īnregistrarea "live" īn comparatie cu cea de studio?
Eu am avut cīteva experiente care preced aceasta īnregistrare, am avut ocazia sa fiu īnregistrat īn concert de destul de multe ori, prima data īntīmplīndu-se īn 1980 la Festivalul de Jazz de la Sibiu, unde am cīntat īmpreuna cu formatia Basorelief. Si de atunci incolo, de fiecare data cīnd am avut un concert la care a fost prezent radioul sau televiziunea, am avut īnregistrari facute pe viu si, sigur, am putut obtine si eu o copie a respectivei īnregistrari, am fost nemultumit de fiecare data de calitatea tehnica a īnregistrarii, caci sigur, erau si diferente de gust. Din punctul meu de vedere, ei puneau vocea foarte tare si restul trupei era undeva īn alta camera, asta probabil si pentru faptul ca ei, de cele mai multe ori faceau īnregistrari pentru muzica usoara romāneasca, care are tipul acesta de mixaj īn care cīntaretul este undeva foarte īn fata si orchestra este undeva mai īn spate, sa se īnteleaga bine ce spune, sa se auda fiecare silaba. Din acest punct de vedere, eu sunt adeptul mixajului de tip Roling Stones, desigur, putini ar spune ca īmi place aceasta trupa, ascultīnd ce cīnt eu, dar asta n-are nici o legatura, mie īmi plac foarte tare Roling Stones si m-au impresionat foarte tare mixajele lor care au o tenta de ceva neterminat, parca ar fi trase undeva īntr-un subsol si ti-e data tie acasa exact īnregistrarea asta asa, cu vocea foarte īn spate, cu instrumentele foarte īn fata, vocea devenind unul din instrumente, iar solistul nemaifiind undeva foarte sus si orchestra foarte jos. Eu nu am stiut ca pentru a obtine astfel de mixaje si ca sa se poata īntelege cuvintele chiar daca vocea este īncet, este nevoie de fapt de mult mai multa munca si de niste aparate si de tot felul de smecherii tehnice. Catre asa ceva am vrut sa merg īntotdeauna si aproape toate mixajele pe care le-am facut la Electrcord īmpreuna cu D-l Fredi Negrescu, un om de la care am īnvatat extrem de mult īn domeniul sunetului, pīna la urma duceau la aceasta divergenta de pareri: eu voiam vocea īncet, dīnsul voia vocea tare si vocea era undeva asa īntre: nici cīt de īncet voiam eu, nici cīt de tare voia el. Acum sincer sa spun, dupa ani de zile, ascultīnd īnregistrarile vechi imi dau seama ca gustul meu era putin exagerat si ca bagam prea dedesubt vocea. Si de multe ori asta era īn dezavantajul cīntecului pentru ca cuvintele sunt la fel de importante ca si muzica si daca nu se īnteleg e pacat. Din acest punct de vedere, am cam ocolit inregistrarea unor materiale pe viu, pentru ca nu puteam sa controlez produsul final. Acum am avut posibilitatea sa am un magnetofon de 24 de canale pe care s-a tras īntregul concert si sa fac eu mixajul. Deci acesta a fost unul din motivele care m-a determinat sa īncerc o astfel de experienta. Daca s-ar fi cīntat prost, ceea ce n-a fost cazul , si sigur e putin probabil sa se fi cīntat prost avīnd īn vedere lista de muzicieni care sunt īn acest concert, as fi renuntat la editarea acestui material pe disc. Īnsa dupa ce am facut mixajul l-am lasat asa cam o luna, fara sa-l ascult. Si dupa aceea l-am ascultat. Daca cumva nu mi-ar fi placut, nici o problema: intram īn studio si trageam materialul īn studio. Din fericire, atmosfera pe care o da publicul si relatia dintre cei de pe scena si public, nu se compara cu ceea ce poti obtine īn studio. Īn studio poti obtine un sunet mult mai curat, poti sa repeti de 15 ori pīna īti iese perfect un anumit pasaj. Īn concert, cum ai cīntat de prima data, aia e. Ai gresit, ai gresit. Cīteodata e cīte o nota scapata si de multe ori poate nu e la fel de perfect cīntat totul cum s-ar fi putut obtine īn studio . Dar studioul n-o sa aiba niciodata caldura atmosferei unui material īnregistrat pe viu. Si mie mi s-a parut ca la genul asta de piese care au fost gīndite pentru asa ceva, studioul ar fi fost un dezavantaj. Concertul a fost facut din aproximativ 30 de cīntece pe care eu le-am scris pentru acest concert si din care am ales cele care au ajuns pe disc. Deci raportul e cam 1:3, din 3 cīntece 2 au cazut si unul a ramas. Si ele au fost alese pe criteriul atmosferei comune: eu am vrut sa fie o atmosfera cīt mai linistita, placuta si calda, n-am vrut sa fie un concert violent. Si mi-a parut foarte bine ca am mers pe aceasta atmosfera, pentru ca eu cred ca lumea are nevoie de asa ceva. Am īncercat sa mergem la lucrurile sa zicem esentiale, n-am folosit tonuri speciale, de exemplu o sa observati ca exista un pian, o chitara armonie, exista o chitara solo, clarinet, saxofon, toba, bas, deci lucruri absolut traditionale si am īncercat ca atmosfera si lucrul bun sa iasa din calitatea īn sine a pieselor, a muzicii, textului si a orchestratiei. Dupa ce am ales īmpreuna cu Maria Ioana Mīntulescu cīntecele pentru acest concert, a urmat o perioda de aproximativ 2 luni de zile īn care noi am repetat 5 zile pe saptamīna. Asta nu se vede nicaieri si nu se scrie nicaieri, dar asta e oricum īn spatele oricarui disc si oricarui material de genul asta. Īnsa acum a fost poate mai mult decīt alta data, pentru ca atunci cīnd intri īn studio poate repeti o data sau de 2 ori īnainte si pe urma intri si tragi. Chiar daca nu iese ceva, cel care greseste poate sa-si refaca pe canalul lui instrumentul, e mult mai simplu din punctul asta de vedere. Noi nu prea aveam voie sa gresim in conditia īnregistrarii materialului pe viu. Si atunci, cam 2 luni de zile am tras foarte tare la repetitii pīna s-au stiut piesele foarte bine. Sigur, existau partituri, īnsa acestea te ajuta mai mult cīnd te pierzi. Partitura e un fel de harta si de busola . Īncepi calatoria si daca cumva ai sentimentul ca parca te-ai ratacit te uiti repede sa vezi daca esti unde trebuie. Daca se cīnta asa, tot timpul dupa note, nu iese ca lumea. La genul asta de muzica.
Si a venit seara concertului. Pentru ca īn sala erau locuri foarte putine, respectiv īn jur de 100 de locuri, am renuntat la ideea de a vinde bilete, n-avea nici un sens. Daca era sa acoperim cheltuielile din bilete ar fi costat īngrozitor de mult si probabil ca īn sala am fi avut numai oameni cu foarte multi bani, nu stiu īn ce masura ei ar fi apreciat acest concert. Si atunci am preferat sa invitam prieteni de-ai nostri. Am invitat pur si simplu fiecare ce prieteni am avut si sala a fost plina cu prieteni. Poate si de aici atmosfera foarte buna a concertului. Pentru ca erau oameni care ori erau prieteni si ne stiau de mult, ori chiar voiau sa asculte muzica asta. Nu am facut deloc publicitate concertului, n-am vrut sa se stie, pentru ca ne trezeam cu foarte multi oameni īn fata usii si am preferat sa fie o surpriza lansarea acestui material pe viu care reprezinta o premiera din punct de vedere al alcatuirii lui ca album, respectiv cele 13 cīntece care alcatuiesc albumul. 12 cīntece sunt absolut normale pentru mine , respectiv cu cuvinte, cu voce. Ultimul cīntec este o piesa orchestrala, care ni s-a parut noua ca īncheaga bine acest concert pentru final si da un aer foarte optimist despartirii noastre de public. Este totusi o despartire si noi am incercat s-o facem mai suportabila.
Care este noutatea pe care o va percepe publicul nostru īn legatura cu lansarea acestei serii complete : MC, CD, VHS?
In momentul īn care ne-am hotarīt sa facem aceasta īnregistrare pe viu, ni s-a parut ca este pacat sa nu īnregistram si imaginea. Noi oricum eram īntr-o sala mica, care avea atmosfera buna pentru asa ceva, repetasem, stiam ce cīntam si, profitīnd de faptul ca sunt īn relatie foarte buna cu Vivi Dragan Vasile care este directorul fundatiei Arte Vizuale m-am dus ca orice prieten la prietenul meu si l-am rugat sa-mi dea niste fosti studenti de-ai lui, 4 operatori, care au filmat acest concert īn sistem beta si dupa aceea s-a facut montajul la Fundatia Arte Vizuale, rezultīnd un material de aproximativ 45 minute. Materialul pe video nu este identic cu materialul de pe CD, īntrucīt sunt trei piese care din motive absolut tehnice n-au putut fi montate. De asemenea, trebuie sa spun ca avīnd materialul gata ne-am hotarīt sa lansam pe piata un pachet īntreg, asa cum de mult se procedeaza īn afara tarii, respectiv materialul sa existe pe suport CD, MC si VHS. Pe de alta parte, tot luīnd exemplul pietei din vest, care este mult īnaintea noastra din punct de vedere al experientei, al felului īn care se vīnd produsele. Se discuta mereu de modul de prezentare, de faptul ca esti pe video, pe caseta, pe CD, dar uitam ca de fapt avem de-a face cu un material artistic. Si este o contradictie īngrozitoare īn termeni esentiali īntre faptul ca un material artistic trebuie sa devina o marfa vandabila. Īn principiu, un material artistic cu cīt e mai bun cu atīt e mai putin pe placul unor mase largi, pentru ca reprezinta o noutate si īn general contemporanii ar trebui sa zica: ce-i chestia asta? Din clipa īn care s-a putut pune un material artistic pe un suport care sa poata fi multiplicat a aparut si aceasta posibilitate: sa transformi arta īntr-o afacere. Si evident din clipa asta functioneaza legile pietei. S-ar putea ca un material sa fie foarte valoros si sa se vīnda prost, s-ar putea ca un material sa nu fie deloc valoros din punct de vedere artistic si sa faca munti de bani. Si exista si coincidente fericite, īn care un material foarte bun se vinde foarte bine. Din punctul de vedere al pietei īn sine s-a constatat ca nu este bine ca produsele sa fie absolut identice, respectiv materialul de pe CD este la fel cu cel de pe caseta si cu cel de pe caseta video, exista o mica sansa ca cineva sa cumpere īntreg pachetul respectiv. Si pentru a atrage din acest punct de vedere prezumtivii cumparatori ai acestui material, nu exista o coincidenta perfecta īntre aceste 3 suporturi. Respectiv, CD-ul reprezinta concertul 100% asa cum a avut el loc īn sala, absolut toate piesele de la īnceput pīna la sfīrsit īn ordinea īn care au fost cīntate, aceasta ordine fiind stabilita de pe vremea repetitiilor. Caseta video contine concertul mai putin 3 piese care nu au putut fi montate din punct de vedere strict tehnic, au fost niste desincronizari, la unele piese nu s-a filmat tot ca sa putem monta ca lumea, nu toti operatorii au schimbat īn acelasi timp caseta si de aici lucrurile astea, īnsa caseta video contine o piesa care nu apare nici pe CD, nici pe caseta audio, si respectiv este bisul cerut īn sala de cei care ascultau concertul. Bisul, care n-are legatura cu atmosfera concertului, este o piesa mai veche, dar pe care ei au vrut sa o auda atunci, iar noi le-am cīntat-o; ea nu prea avea ce sa caute pe CD pentru ca strica total atmosfera; īn video am pastrat-o , pentru ca fiind īmpreuna cu imaginea, atmosfera vizuala este aceeasi, e tot aceeasi scena, suntem tot noi, si atunci dupa ce s-a terminat concertul si am pus genericul am pus acest bonus-track care e o piesa intitulata "Blues-ul mamicii". Ea a aparut pe disc pe "Vecinele mele 1,2,3", un duble LP editat acum cītiva ani de zile si a fost cīntata prin foarte multe concerte. Este o varianta proprie a celebrului "Hoockie, koockie men" a lui Muddy Waters, un tipar deja clasic de blues. Caseta audio contine concertul exact asa cum este si īn plus are 2 piese bonus track, respectiv varianta de studio a 2 din cīntecele care apar īn concert, 2 piese care le-au placut atīt de tare prietenilor mei cu care am colaborat la acest album, īncīt au vrut neaparat sa intram īn studio sa le īnregistram si ele au fost chiar difuzate atunci, de sarbatorile Pastelui. Si asta face ca cele 3 suporturi sa nu fie identice. Daca cineva vrea asa, pentru colectie, sa le aiba pe toate, o sa le ia pe toate 3. Cei care prefera CD o sa aiba concertul asa cum e, cei care prefera MC vor avea concertul audio plus acele 2 bonus-track-uri, iar cei care prefera caseta video vor avea cadou piesa care nu exista nici pe CD, nici pe caseta audio.
Ce v-a inspirat īn compunerea acestui album? Care este istoria fiecarei piese?
Atmosfera acestui album este o atmosfera placuta, de conversatie. Am īncercat īntr-un fel sa revenim īmpreuna la atmosfera discului "Interioare" care, dupa parerea mea, a ridicat barierele acelea dintre disc si ascultator. Nu mai aveai senzatia ca e cineva īn studio care īti demonstreaza cīt de bun si de capabil e el pe instrument, si cīt de virtuosi sunt cei cu care cīnta si asa mai departe, de obicei acestea sunt capcanele studioului si nu numai ale lui. Am īncercat pur si simplu sa fie un alt fel de a face conversatie. Un fel de a vorbi cu prietenii tai pe care nu-i cunosti. Asta a fost ideea generala a acestui concert si astfel au fost alese piesele. Din cele 30 si ceva de piese noi compuse special, le-am ales pe cele care se potriveau acestei atmosfere. Am cīntat īmpreuna cu prietenii mei cu care colaborez de mai mult timp la īnregistrari si care sunt unii dintre cei mai buni muzicieni din Rominia pe zona asta, e vorba de Maria Ioana Mīntulescu care a cīntat la clape si voce, George Baicea - chitara solo, Alin Constantiu - saxofon si clarinet, iar sectia ritmica a fost facuta din aceiasi nedespartiti prieteni Eugen Tegu la bas si Tudi Zaharescu la tobe. Sunt nume pe care le gasiti pe foarte multe īnregistrari, nu sunt singurul om cu care colaboreaza, īnsa pot sa va spun cu toata modestia ca am ajuns prieteni foarte buni, ne īntelegem foarte bine si de cīte ori repetam, cīntam īmpreuna, deja a ajuns o placere, nu mai e o corvoada sau un lucru care trebuie neaparat facut. Asta a dus la cresterea calitatii materialului, pentru ca fiecare a venit cu niste idei care au īmbunatatit pīna la urma haina sonora a cīntecelor.
Primul cīntec, "Fata īn fata", este o piesa care are o usoara tenta retro. Eu am auzit la īnceputul anului, īn ianuarie, o piesa promo de pe albumul lui Paul McCartney care urma sa apara si care se cheama "Flaming Pie" si care īntre timp a si aparut, un album pe care el l-a īnregistrat dupa ce a terminat lucrul la antologia Beatles. Si piesa asta avea o tenta retro, ca mai multe piese ale lui, retro: "When Im 64", piese ce duc catre atmosfera anilor '30-'40. Si am avut si eu chef sa fac o astfel de īncercare la vremea respectiva, īn ianuarie, cīnd am īnceput sa scriu materialul pentru acest album, si ne-am gīndit la aceasta piesa pentru ca ea e foarte buna pentru a ne introduce īn atmosfera, pentru un material pe viu e foarte important sa-ti captezi de la īnceput spectatorii, dar nu cu ceva foarte greu si foarte special pentru ca atunci comunicarea ar putea sa nu mai aiba loc imediat. Si atunci am preferat sa īncepem concertul cu o piesa care sa te ia si sa te duca usor īn atmosfera muzicala care ne convine. Aici, clarinetul e poate cel mai important instrument care da atmosfera ceruta.
"Da, da, da" este o piesa compusa pe tipare clasice de rock'n'roll-ul anilor 50. Un fel de "slagar", īn care si subiectul este ales din zona vīrstei de liceu, vīrsta care poate se preteaza cel mai bine tipului acestuia de muzica. Sigur, ea e cīntata astazi si nu e orchestrata ca īn 1950, ci ca īn 1997, īnsa inima piesei asta e: un cīntec tipic acelor ani care a fost reluat de mine. Aici, Ioana a avut o idee foarte buna, a folosit un ton destul de utilizat de Sting si nu numai de el, e vorba de un ton de nai, ceva tipic romānesc, īnsa folosit altfel, ca un grup de suflatori īn economia orchestrala a cīntecului, care e foarte interesanta.
"Miruna" este dedicata unei foste colege de facultate care traieste īn America. Ea mai are un cīntec compus de George Vintila intitulat tot "Miruna"; eu am īntīlnit-o de cīteva ori īn America si pur si simplu am avut chef sa-i dedic un cīntec. E un cīntec lent, un fel de balada si atmosfera e data de pianul pe care īl face Ioana si de clarinetul lui Alin.
"Stele (doar stele)" a īnceput ca o gluma. Ioana mi-a facut scandal ca de foarte mult timp nu am mai facut o samba frumoasa si ca lenevesc. Si īntr-adevar zona sud-americana m-a atras īntotdeauna. Pentru ca discul vrea sa fie o trecere prin mai multe genuri muzicale care sa aiba numitorul comun, atmosfera si felul īn care a fost orchestrat, exact ca "Interioare". Aici am facut o bosa-nova. Cea mai mare surpriza a fost ca fetita Ioanei, care acum are 2 ani, a īnvatat-o. Īn timp ce noi repetam la Ioana acasa pentru partile vocale, copilul a auzit de mai multe ori "stele, doar stele" si Ioana mi-a povestit cum, īntr-o buna zi, copilul statea si se juca si cīnta cīntecul. Probabil ca este un posibil slagar daca un copil asa mic l-a prins si l-a īnvatat.
"Zori de zi" este un blues cu un text usor grunge, īnsa ca structura este un blues clasic pentru ca este una din zonele care pe mine ma atrag foarte tare si niciodata nu ocolesc orice fel de concert sau de album unde exista cel putin o piesa care este un blues-blues adevarat. Si acesta cred ca intra īn aceeasi categorie.
"Tu si biblioteca mea" este o balada, ca gen de cīntec este greu de īncadrat undeva, pentru ca are mai multe inventii, niste masuri incomplete, niste treceri armonice neobisnuite, dar e de fapt o balada plecata de la ideea ca biblioteca e de fapt un fel de cīine care ma pazeste de tot felul de individe care dau buzna īn viata mea. Iar cīntecul are o atmosfera speciala datorita aranjamentelor vocale propuse de Ioana si a saxofonului lui Alin Constantiu, cu multe influente din jazz, evident.
"Doar pāna māine stai" este o gluma, o piesa vesela. Din punctul de vedere al prietenilor mei este unul dintre slagarele albumului, desi eu nu plec niciodata cu ideea de a face slagare, īnsa este un cīntec placut, vesel. Ceea ce este foarte important: se aud pe album reactiile oamenilor din sala, care erau primii oameni ce ascultau aceste piese īn prima auditie. Si faptul ca ei s-au bucurat si au simtit nevoia sa aplaude īmpreuna cu noi ritmul unei piese fara ca noi sa īi rugam, asa cum fac foarte multi artisti. Acesta este unul dintre cīntecele īn care ei au tinut ritmul īmpreuna cu noi, ceea ce īnseamna ca, evident, le-a placut foarte tare si sper sa va placa si voua cīnd o sa īl ascultati.
"Mamica mea zboara" este un cīntec care a prins forma acum, dar care umbla de foarte mult timp prin mintea mea. E un cīntec pentru mama mea, care nu mai este de cītiva ani buni de zile printre noi si am īncercat sa fac un cīntec īn care sa-mi arat pozitia mea fata de acest lucru care e o experienta extrem de dureroasa pentru oricare dintre noi. Cīntecul nu e trist, asa cum probabil s-ar astepta sa fie cei ce īl asculta, īnsa eu nu am fost niciodata un pesimist si chiar cred ca nu exista asa mari diferente, cred ca suntem īntr-o calatorie aici, pur si simplu, si ca trecem īn altceva.
"Vraji fara nume" este un fel de tentatie a tipului de orchestratie Pink Floyd. Sigur, fara a folosi grandoarea care lor le place foarte tare. Am īncercat sa facem o piesa care sa duca putin catre muzica acestui grup, īn special prin interventiile de chitara solo ale lui George si care sa ramīna īn acelasi timp foarte personala, a noastra. Si este īn acelasi timp una din piesele poate cele mai interesante de pe acest disc. Sper sa fie si pe placul publicului. Celor din sala le-a placut la vremea respectiva foarte tare, dar ei oricum ne placeau pe noi foarte tare, asa ca nu putem sa stim daca este chiar asa .
"Pasare de noapte" este o gluma si este un al treilea posibil slagar al acestui disc. E pe tipar clar de blues-rock american, foarte frust tratat si poate una din cele mai simpatice cīntece de pe disc, cu conditia sa nu te superi daca cineva īti face glume. Personajul e o fata care e "pasare de noapte".
"Vizita scurta" este un fel de a īncepe sa-ti iei "la revedere". Noi am vazut concertul asta asa ca si cum am fost invitati undeva si am stat de vorba, dar vine si vremea sa plecam acasa si atunci īncet-īncet te ridici de la masa, te īmbraci, mai spui 3 cuvinte si te apropii de usa.
"Lumina" este o piesa compusa special pentru perioadele de sarbatori cu adevarat importante, ma refer la Craciun si la Paste si e o piesa care īncearca sa ne spuna cīt de aproape ne sunt aceste sarbatori noua, fara sa faca din asta ceva declarativ sau ceva ostentativ si comercial. Pentru ca foarte multi īncearca sa transforme aceste sarbatori īntr-o afacere, de la a face un cīntec special de Craciun sau de Pasti, care sa se vīnda foarte bine, oricum sunt convins ca acest lucru se īntīmpla independent de ce a vrut compozitorul sau artistul respectiv. Si faptul ca lumea vrea sa asculte acest cīntec īnseamna ca este foarte bine, ca ai reusit sa faci ceva. Īnsa noi am vrut sa facem un cīntec care sa arate pozitia noastra fata de aceste sarbatori cu adevarat importante pentru noi si cred ca pentru fiecare dintre noi. Si rezultatul cred ca e un rezultat cu adevarat foarte bun.
"Pe curānd" este o piesa care pleaca de la inspiratia unui riff al lui Miles Davis si ca atmosfera de la Mike Stern, un chitarist care īi place foarte tare lui George si atunci am facut un fel de īncercare de piesa de jazz-rock de "la revedere" pentru cei care asculta acest album si pentru prietenii care au fost la vremea respectiva īn sala Teatrului Excelsior, si el incheie concertul. Pe de alta parte era asa, la vremea aceea, un fel de īncercare. Nu eram deloc convins ca piesa asta o sa iasa bine si am zis: domnule, nu iese, albumul o sa se termine cu "Lumina" si atīt. Dar a iesit atīt de bine piesa īncīt a fost imposibil sa nu o pun pe disc, desi Ioana m-a certat foarte tare, cum ca strica toata atmosfera aia frumoasa de dinainte. Īnsa eu cred ca tocmai energia si dinamismul acestei piese o sa īi faca pe cei care asculta discul sa o ia de la capat īnca o data si poate de mai multe ori. Noi oricum ne-am simtit extrem de bine īn timpul acestui concert, a fost o īnregistrare care pe noi ne-a umplut de energie, cei din sala īn mod sigur s-au simtit foarte bine si au si spus lucrul asta, a fost unul din motivele care m-a facut sa muncesc si sa editez acest disc. Au fost acolo Edi Petrosel, Iulian Vrabete, dar cred ca n-are sens sa spun numele tuturor prietenilor care au fost acolo, dar, daca lor le-a placut (ei fiind concurentii nostri), am fost impulsionati sa ducem acest lucru pīna la capat. Iar acest lucru a fost posibil prin sprijinul pe care l-am primit de la Zone Records si m-am bucurat foarte tare ca si celor de aici le-a placut materialul la fel cum ne-a placut si noua. Acum speram ca publicul larg, cel care va avea acces la aceste forme de prezentare ale albumului sa aiba aceeasi reactie, pe care noi o asteptam si am anticipat-o.
Sursa: Zone Records, prin Interioare.go.ro 1997 (probabil a apărut īn mapa de presă)