Alexandru Andrieș - "Acasă"
Data lansării : 29 noiembrie 1996
Albumul "Acasă" a fost scris în cea mai mare parte în perioada ianuarie - februarie 1996, perioadă în care eu am fost în vacanţă la mătuşa mea care locuieşte în Miami şi lumea s-ar putea gândi de aici că "Acasă "înseamnă gândul meu acasă către România sau că "Acasă "pentru mine e Miami, cum a întrebat Andrei Partoş când a aflat lucrul ăsta. Nici pe departe !
Albumul a început ca un fel de variantă de portret al unei persoane: un album pictural . Aşa cum un pictor când se hotărăşte la un model face foarte multe schiţe şi foarte multe variante , majoritatea cântecelor acestui disc asta sunt: portrete din diverse puncte de vedere ale aceleiaşi persoane . Sigur că după ce am scris mai multe cântece, în jur de 20, şi am venit cu ele acasă, Maria Ioana Mântulescu (care este cenzorul meu oficial şi singurul de la care accept cenzura , de altfel ) a ales piesele care i s-au părut ei că sunt demne de un album în adevăratul sens al cuvântului şi am mai făcut câteva piese care au legat acest material într-un tot unitar.Un caz special îl constituie chiar piesa "Acasă " care e o piesă ce fusese compusă cu 2 ani înainte, dar pentru care nu găsisem încă haina muzicală potrivită. Am cântat-o prima dată acum un an la Centrul Cultural Maghiar din Bucureşti, într-un concert special ( fiind invitatul lor ) şi a fost singura dată când am cântat în public această piesă pentru că nici nu eram mulţumit de forma ei la vremea respectivă, nici nu eram hotărât cum ar trebui ea să arate pe o imprimare, între timp s-au schimbat versurile la o strofă (total, aş putea spune) şi şi-a găsit şi haina . Cam asta e istoria in mare a albumului .
"
Te rog, te rog, te rog " este o piesă care din punctul meu
de vedere combină puţin aerul lui Paul Simon cu ceva din Joni
Mitchell . Ceva din Joni Mitchell oricum se regăseşte tot
timpul pe acest album , pentru că am folosit stilul de bas, sunetul
de bas foarte apropiat de Jaco Pastorius . Ea a lucrat ani de zile cu
Jaco Pastorius şi lui Eugen Tegu i-a plăcut foarte mult lucrul
ăsta şi a marşat sută la sută pe idee, şi
a ieşit foarte bine ! A ajutat la asta şi Tudy Zaharescu care
este un excelent muzician şi cu dantelele lui ritmice a scos din
obişnuit toate imprimările acestui disc.Ca piesă este o
piesă în care, ce să vă spun?... Cineva se gândeşte
la persoana care îi place şi o roagă să vină o dată
! (dacă ar fi să fac aşa, un fel de rezumat) , " Te
rog, te rog, te rog, "este o rugăminte care apare la diverse
momente ale zilei, de dimineaţa până seara, încontinuu
......
Totdeauna când am aşezat piesele împreună cu Ioana, ne-am gândit
că prima piesă trebuie să fie o piesă care să
te introducă în atmosfera albumului şi să nu fie neapărat
pe sistemul "prima piesă hit-ul absolut al albumului şi
după aceea totul să fie mai jos ca nivel ", pentru că
nu cred că este în regulă. In general, când facem un album
ne gândim la album ca la o călătorie . Ea tine oricum o durată,
e chiar o călătorie muzicală, începe la un moment dat
şi se termină după aproape o oră în cazul albumului
"Acasă". Şi atunci e normal să îţi
introduci invitatul încet - încet într-o lume specială, nu chiar
muzeu, nu chiar lume naturală, sigur, o lume muzicală. Şi
" Te rog, te rog " ar fi uşa care se deschide către
acest album, din punctul nostru de vedere....
"Fără prieteni"este un vals, un vals cu o aparentă tentă pop, dar care este influenţat ca manieră de compoziţie de Michael Franks, un cantautor american care mie îmi place foarte tare. Am încercat în acest vals să fac în limba română ceea ce e foarte uşor în engleză : în engleză , limba se pretează la folosirea vocalelor pe note diferite pentru că poţi să lungeşti cuvintele, în română e destul de greu.Şi atunci mi-am pus singur obstacolul ăsta în faţă ca să văd dacă pot să îl rezolv sau nu , şi cred că a ieşit bine. Este o altă schiţă pentru portretul despre care am vorbit până acum. Şi prima, şi a doua piesă sunt piese-portret, ca de altfel şi a treia piesă..... care este din acest punct de vedere un portret uşor maliţios faţă de tandreţea şi fineţea care caracterizează piesa " Fără prieteni "....
" Minciuni frumoase "e o piesă care a fost inspirată ( deşi nu sună deloc a funky si a muzică neagră sută la sută ) de sunetul lui Maceo Parker (un saxofonist care l-a ajutat foarte mult pe James Brown, ani de zile i-a făcut orchestraţiile şi cel puţin jumătate din "vina" stilului respectiv îi aparţine) . în acelaşi timp am apelat la un sunet ai unei formaţii care mie nu mi-a plăcut niciodată (asta nu înseamnă că ea nu e o formaţie foarte bună şi nu a rămas în istoria muzicii acestui sfârşit de secol) : The Doors ("Uşile"). Mie nu mi-a plăcut niciodată formaţia asta: a fost prea puţin cizelată din punctul meu de vedere, însă m-a atras întotdeauna balansul foarte interesant între orgă şi restul trupei, iar în piesa asta am încercat să aduc ceva din sunetul " The Doors " peste tipul de scriere specific lui Maceo Parker, dincolo de intenţiile mele "epice", de a povesti puţin ironic şi puţin ambiţios despre aceeaşi persoană care este "modelul" folosit de "pictor" în acest disc. Ar trebui să spun, poate, despre disc ( asta probabil va fi o surpriză pentru cei care sunt obişnuiţi cu cântecele mele ) că, din punct de vedere sonor cred că este un pas puţin în altă direcţie , este un disc care merge către jazz- rock . Şi pentru prietenii mei a fost o surpriză, dar ei au fost mulţumiţi!....
"Cântec
scurt" a fost un cântec compus special pentru disc, pentru a
face această lentă trecere în călătorie. Este un cântec
scurt, aşa cum îi spune şi numele: are puţin sub 2
minute.El încearcă să ne arate cât de fragile sunt relaţiile
între oameni în general şi în special între prieteni , între
orice fel de persoane care încep să aibă de-a face unele cu
altele, cât de mult se schimbă fiecare de la o zi la alta şi
cât de mult distruge asta orice echilibru iniţial, oricât de tare
vrem şi încercăm să-l păstrăm....
"Nisip,
soare, valuri mici ". Piesa asta ca idee a plecat de la Sting
şi de ia Police: am plecat de la un riff de bas care este sută
la sută Sting şi Police, şi am încercat să
demonstrez că nu are importantă de la ce pleci, dacă ai
ceva de spus şi ai punctul tău de vedere: poţi oricând să
pleci de la un cântec făcut de altcineva şi să-l foloseşti
ca citat sau ca pretext pentru a face altceva . Este un procedeu
frecvent folosit în literatură, unde foarte multe romane pleacă
de la nişte idei din alte romane sau din nişte opere literare
anterioare. Asta am încercat eu să fac aici : dincoio de faptul că
e tot portretul despre care am discutat la început, am plecat de la un
riff sută la sută Sting şi am dus piesa în altă zonă.
Este poate cea mai " jazz " dintre piesele acestui album
şi are o atmosferă atât de specială încât nici nu pot
să vorbesc despre ea . Ideea textului mi-a venit pe când eram în
Ianuarie la Miami, unde sunt 28 de grade şi acolo era soare, valuri
, când aici era zăpadă, de acolo a plecat ideea titlului si
atmosfera piesei.
"
Nici o zi fără MTV " care este după părerea
mai multor prieteni care au ascultat materialul , piesa care are şanse
să devină cu adevărat hit , este tot un portret al
acestei persoane, dar în acelaşi timp este si constatarea mea în
legătură cu ce se întâmplă cu generaţiile noi care
sunt bombardate de genul acesta de posturi , ( nu neapărat MTV-ul ,
am ales MTV pentru că el este cel mai cunoscut şi îl ştie
toată lumea ) şi tendinţa lor de a rămâne ia
suprafaţa informaţiei din cauza avalanşei de informaţii
.Sigur că e foarte greu în această mulţime de lucruri pe
care le aflăm să ne alegem cu ceva şi să intrăm
în profunzime, şi e mult mai comod să rămâi la simplul
nivel de receptor pasiv, să înghiţi ce-ţi trebuie şi
cu asta basta. "Nici o zi fără MTV" este un cântec
de atitudine, în acelaşi timp rămânând un "cântec-portret"
şi care, ca sunet, este o combinaţie de contratimpuri
specifice jazz- rock-ului cu Hendrix , o să vedeţi cum chitara
solo , făcută de George Baicea, este o reverenţă făcută
către marele Jimi.
"
Tu " este un fel de contrast cromatic şi este aşezată
intenţionat imediat după " Nici o zi fără MTV
" care este o piesă foarte ritmată. Este o piesă
surpriză, este o piesă la care solistă este Maria Ioana Mântulescu,
si care ţine de genul de muzică specific zonei americane.
Poate cea mai binecunoscută reprezentantă a stilului ăsta
de combinaţie dintre jazz, pop şi rock este Roberta Flack .
Poate aţi ascultat discul ei care a fost scos acum 1 an şi jumătate
, mi se pare, şi se cheamă chiar "Roberta". Ei, este
un disc în care combinaţia asta de jazz , pop şi rock de
foarte bun gust ajunge la o cotă fantastică de calitate. Am încercat
si noi să aducem puţin din atmosfera asta pentru că ne-a
plăcut foarte tare când am ascultat discul "Roberta"...
"Elena
din Troia "este o glumă , pornind din titlu. Este un cântec
despre buric şi sigur că iniţial se chema " Cântec
despre buric " . Este tot portret, evident. Cântecul este puţin
mai vechi, este scris în ianuarie. E conceput pe structură de
blues, iar aici George s-a simţit acasă, pentru că a
putut să scoată puţin pălăria şi către
idolul lui, care este Stevie Ray Vaughan. Structura de blues a fost
alterată evident, şi ca armonie şi ca formă. Maria
Ioana Mântulescu susţine de exemplu că este piesa cea mai
interesantă, din punct de vedere muzical, dar care are cele mai
mici şanse să placă publicului.din cauza formei speciale
care nu s-a păstrat pe tiparul clasic de blues, şt din cauza
textului, ( unul din lucrurile pe care eu nu le-am neglijat niciodată).
Mi se pare o prostie să faci un cântec fără nici o idee:
la mine textul a avut întotdeauna importanţă . Eu cred că
dacă faci muzică cu text, textul e la fel de important ca
şi melodia,ba chiar de multe ori muzica este mai mult un vehicul si
o haină pentru ca aceste texte să ajungă acolo unde
trebuie, în sufletul ascultătorului. Maria Ioana Mântulescu spune
că în cântecul acesta e puţin prea mult, prea multă
informaţie. Eu nu sunt de-acord cu ea şi chiar sunt curios!.
"Bărbaţii
ei preferaţi "...Cântecul este o combinaţie de sunet
puţin mai agresiv cu tipul de melodie care se practica prin anii 40
- 50, combinaţie de standard şi de jazz în acelaşi timp,
şi este o glumă, evident, este una din glumele acestui album.
"Acasă
", ( piesa ce dă titlul discului ), este o piesă
specială ca manieră de tratare (saxofon, chitară,
orchestraţie, o să vedeţi) iar subiectul a fost inspirat
din discuţia mea cu un prieten foarte bun care este medic şi
trăieşte acum în Germania . El a pus punctul pe l, a pus un
diagnostic pe care eu nu !-am văzut, deşi era ceva evident,
una din bolile mari ale noastre ale românilor, faptul că îi aşteptăm
de zeci de ani pe americani să vină să rezolve ei
problemele noastre . Şi de aici a plecat ideea acestui cântec ....
Şi această piesă este o piesă-portret . în acest
album, sunt piese portret referitoare la persoanele respective, la o fată,
nu are importanţă cine, şi sunt piese în care această
persoană devine o persoană culturală, alcătuită
din foarte multe alte persoane. Sigur că am plecat de la o persoană
reală, dar până la urmă s-a ajuns la cineva care nu
există decât în acest album, un fel de Sherlock Holmes sau
Dracula, cineva care nu există decât în cărţi. Există
nişte piese care situează acest personaj în context, eu mi-am
luat în serios rolul de pictor muzical al acestui portret. Şi
"Acasă"este una din piesele care situează personajul
intr-un context: fata trăieşte, uite, într-o ţară
în care bunicul aşteaptă pe americani, tata aşteaptă
pe americani şi copilul nu vrea decât la Mc Donald's.
"
Toţi suntem puţin nebuni "ne duce în contextul (ca să
folosesc un termen folosit de politicieni) internaţional, de relaţionare,
este un punct de vedere care îmi aparţine şi ascultătorii
îmi vor împărtăşi sau nu ideea: eu văd lumea asta,
în care trăim, ajunsă la o viteză absurdă...Nimeni
nu mai intră în biblioteci, toată lumea dă buzna pe
stadioane, stăm şi ne uităm la televizor, nu mai citim,
devenim un fel de masă mare de consumatori, fără opinii,
cuminţi şi fericiţi că ni se dau nişte bani
şi că putem cumpăra maşina care e la modă,
hainele care sunt la modă, putem asculta muzica cea mai la modă,
şi nu mai avem nici un fel de idei . Din punctul meu de vedere este
o stare foarte periculoasă şi este unul din motivele pentru
care eu sunt duşmanul televiziunii, şi bineînţeles că
televizorul este unul din personajele în care eu dau cu piciorul serios
în acest disc, şi nu e singurul. Iar " Toţi suntem puţin
nebuni "este exact piesa care aşează aceste lucruri într-un
macro-context şi începe cu un lucru evident pentru toată
lumea:" îţi vând ţigări şi-apoi ce crezi? Nu
te lasă să fumezi !" Este un fel de simplificare a
sistemului prin care eşti lăsat să produci bani doar
pentru că trebuie să cumperi cu ei altceva, şi ei trebuie
să circule repede din buzunarul tău în buzunarul altcuiva, tu
nici nu apuci să-i vezi.
Urmează
"Jurnal de război", care este situarea
personajului în timp, în viitorul ipotetic. Să zicem că ne
înţelegem, şi ce se întâmplă ? Trăim împreună,
si în clipa aceea începe războiul: "Jurnal de război",
ca şi cântecul de după el, "Ironic ", sunt
două cântece care se referă, din puncte de vedere diferite,
la traiul a doi oameni, bărbat şi femeie, care trăiesc împreună
zi de zi . Şi în clipa aceea încep ostilităţile: că
el sforăie, că ea nu ştie să gătească
şi tot aşa, nu vreau să vă povestesc albumul. Aceste
două cântece sunt situarea acestui personaj în " ce-ar fi
dacă...?" Bun, hai să zicem că ne înţelegem si
mergem mai departe. Ce o să se întâmple ? Păi, exact asta o
să întâmple : tu o să vrei ceva, eu o să vreau altceva,
şi aşa mai departe ....
Al
14-lea cântec, "50 % zâmbet, 50 % fum ", este
revenirea la realitate şi descrie de fapt o întâlnire între
aceste 2 personaje ipotetice, cel care cântă şi personajul
despre care se cânta, într-un loc comun, într-un restaurant, într-un
loc "de alimentaţie publică" unde ei au diverse păreri
: vă invit să le ascultaţi direct, e mai interesant aşa....
Discul se încheie cu o piesă, care este o reverenţă fără echivoc către Joni Mitchell: doar chitară rece, voce, clarinet şi pian."Aglomeraţie" ne arată de ce nu se poate întâmpla nimic spectaculos, de ce este imposibil să mai existe prinţese şi prinţi, de ce este imposibil să mai existe poveşti frumoase : în loc de cărţi avem filme, iar filmele ţin locul poveştilor, şi imaginaţia ajunge zero în clipa aceea, oricât de bine ar fi făcut filmul. Suntem învăţaţi să mâncăm conserve în loc de hrană proaspătă, şi mă refer şi la muzică, toate discurile sunt nişte conserve. Iar dacă te gândeşti să faci o conservă, pleci de la început aşa cum am plecat şi eu la alcătuirea acestui disc: fac o conservă, nu ? Mă gândesc exact ca la o conservă : trebuie să o fierb, trebuie să-i pun conservant să nu se altereze, etc. Nu spun că nu e bună. E bună, e uşor de păstrat şi uşor de consumat, oricând, la orice oră din zi şi din noapte. Nu poţi la orice oră din zi şi din noapte să te duci să-l asculţi pe artistul preferat. Dar există şi dezavantajele conservei, şi cântecul "Aglomeraţie" este un fel de concluzie a acestui portret- conservă.
Sursa: Zone Records (mapa de presa) 29 nov 1996