Alexandru Andrieș - Trei oglinzi (1989)
Ea-i acum o fată singură și nu știe să trăiască așa...
Prietenul ei a dispărut, băiatu-nalt care-o tot aștepta,
I-a spus "bună seara", i-a spus "pe curînd" și apoi s-a evaporat,
Iar ea, pe stradă, la brațul ei nu vrea alt băiat...
Ea-i acum o fată singură, după masă stă și citește,
Telefonul nu sună, nu sună deloc și liniștea din cameră crește...
Ar putea să meargă la cinema, ar putea să dea telefon ea
Dar știe sigur de la toată lumea că fetele nu...
Ele nu fac așa ceva!
Băieții din jurul ei sînt frumoși fiindcă devin dintr-o dată fragili,
Sub armuri de velur și cămăși de bumbac
Se-ascund de fapt ostași inabili...
Ei ar vrea să lupte cu singurătatea ochilor ei migdalați,
Da' fără sabie, și, mai ales, fără scut,
Cum poți să te bați?
Ea-i acum o fată singură și-are-un aer puțin plictisit,
Lecția asta atît de grea e tocmai lecția la care-a lipsit...
Nu știe ce să facă cu mîinile ei,
Cu picioarele ei, prea lungi
Pentru locul în care nu-i nimeni la cine
Să-ntinzi mîna doar,
Să-ntinzi mîna doar, și s-ajungi...
Haide, haide,
Ai ochi frumoși și de fapt ești frumoasă...
Haide, haide,
N-o să mai stai mult singură-n casă!
Vă spun încet, să nu cumva s-audă,
Aleargă desculță pe plaja udă
Tot timpul, tot timpul!
Nimeni nu-și poate imagina
Fraze mai lungi decît face ea
Tot timpul, tot timpul!
Pește mănîncă în orice stare
Și dacă-i dai cărți, citește în disperare!
La prînz bea suc, seara vin îți cere
Și dimineața - dimineața bea bere!
E foarte violentă și foarte nervoasă,
N-ai cum s-o faci să stea în casă
Tot timpul, tot timpul!
Pe stradă, însă, singură n-o lăsa:
E-o calamitate dacă nu stai cu ea
Tot timpul, tot timpul!
Scoate sunete destul de ciudate
Și dacă nu faci cum vrea ea, te bate!
Are doi ochi, are nas și gură
Și cu toate astea, e-o creatură!
Nu te pune rău cu ea,
Orice zice ea, zi "da",
Are mînă foarte grea
Și picioare, și pingea!
Nu suportă s-o contrazici,
Se zburlește ca un arici,
Are limba ca un bici
Și pe cap îi cresc urzici!
E mofturoasă, e-ncăpățînată,
Îi place salata da' nu vrea salată
Tot timpul, tot timpul!
Dacă însă are musafiri,
Te uiți la ea și poți să te miri
Tot timpul, tot timpul!
E politicoasă și de bon-ton,
Se preface ca un cameleon!
Singura șansă să scăpăm de ea
E că poate, diseară, într-adevăr va pleca...
Se va scoate probabil un dicționar
Cu toate cuvintele care-n zadar
Vor încerca să te spună așa cum ești tu...
La dicționar, probabil, vor colabora
Toți cei care-au fost înaintea mea
Și toți cei care urmează - sau poate că nu!
Eu, personal, am să scriu un catren
Și lîngă el am să fac și-un desen
Să se știe precis de ce parte din tine vorbesc:
Unii o să creadă că-i o rîndunică,
Alții-o să creadă că nu-i rîndunică
Și-alții-o să creadă că, desigur, glumesc!
Hîrtia va fi cea mai fină hîrtie,
Tivită pe margine cu-o broderie
Din semne de zodii, tipărite în aur și jar...
Din două-n două pagini, cîte-o poză de-a ta
Va ilustra și va comenta
Cîte-un citat celebru, luat din alt dicționar...
Copiii în școală îl vor învăța,
Fiindcă altfel vor căpăta notă rea,
Părinții lor din scoarță în scoarță-l vor citi...
La ultima pagină vor răsufla
Și-și vor spune unul altuia "așa da!"
Cînd, de fapt, despre tine nimic nu vor ști...
Iar tu, bătrînă, dar tot frumoasă,
Vei sta undeva, într-un jilț, într-o casă,
Povestind mereu altfel aceleași superbe-amintiri,
Și dincolo de zidul de cărămidă,
Un băiat timid și-o fată timidă
Vor începe alt dicționar doar din priviri...
Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum așa...
Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum așa...
Ochii, verzi după părerea mea,
Sînt de fapt albaștri sau cam așa ceva...
A fost o surpriză chiar și pentru mine,
Mai ales că eram convins că te știu bine!
Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum așa...
Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum așa...
Mîinile, mereu altfel de la an la an,
Au căpătat albeață de porțelan,
Și-n degetele tale frumos desenate
Două terțe mari scot acorduri ciudate!
Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum așa...
Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum așa...
Părul negru și ondulat
E des și cărunt, ca de soldat,
Și, culmea! Deși zău că n-aș fi crezut,
Pari mai frumoasă și mai tînără decît la-nceput!
Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum așa...
O pagină albă scoasă din carte,
Îndoită frumos și pusă deoparte
Doar pentru mine...
Nimic nu te mai poate schimba!
Cum îți mai merge, frumoaso?
Ce s-a mai întîmplat?
Am mai încercat de cîteva ori să te sun...
Într-o seară m-am gîndit
Cît pot fi de zăpăcit
Să caut chibrit,
De parcă chiar aș fuma!!
Merg pe străzi întortocheate,
Am în cap frînturi ciudate
De peisaj...
Stropi de ploaie și zăpadă
S-au lipit cuminți de stradă
Ca-ntr-un colaj...
Și-n rest, tot așa cum știi...
Vrei să vii la mine-acasă,
Și-asta chiar acum!
Să ne-ntîlnim după-masă,
Fiindcă tu stai peste drum!
Și eu nici măcar nu știu cum arăți,
Eu nici măcar nu știu cum arăți,
Eu nici măcar nu știu cum arăți,
Eu nici măcar nu știu cum arăți,
Eu nici măcar nu știu cum arăți,
Eu nici măcar nu știu cum arăți,
Eu nici măcar nu știu cum arăți,
Eu nu știu cum arăți!
Mă cunoști foarte bine
Oricît de mult mă zbat...
Tot ce știi despre mine
Este-adevărat!
Și eu nici măcar nu știu cum arăți,
Eu nici măcar nu știu cum arăți,
Eu nici măcar nu știu cum arăți,
Eu nici măcar nu știu cum arăți,
Eu nici măcar nu știu cum arăți,
Eu nici măcar nu știu cum arăți,
Eu nici măcar nu știu cum arăți,
Eu nu știu - nu știu cum arăți!
Era noapte afară și stelele, sus,
Ne-au văzut cînd ne-am despărțit, știi?
În drum spre casă Carul Mare mi-a zis:
"N-ai treabă, fii liniștit!" și
Acasă, patul foarte dezordonat
Din ușă-n primire m-a luat, mi-a zis:
"Rău ai făcut c-ai lăsat-o să plece,
După primul colț deja te-a uitat, precis!"
I-am zis:
"Dacă mă uită, înseamnă c-am făcut bine s-o las,
Am făcut bine s-o las..."
A doua zi m-am trezit tîrziu,
Prietenii mei erau toți la masă,
Mîncau de prînz și-ntre ei discutau
Aceleași lucruri pe care le-ar fi discutat și-acasă...
Eu tăceam din gură, mi-era încă somn,
Marea afară-n faleză izbea, cineva
S-a ridicat în picioare, a strigat ceva,
Undeva, altcineva...
"Știi ce?" mi-a spus un prieten,
"Dacă vrei, mai stai, noi plecăm acum!
Plecăm acum!"
Soarele arde tare,
Fiecare rază de soare doare,
Fiecare rază de soare...
O fată-mi zîmbește și-mi spune:
"Ochii tăi sînt ca două alune
Albastre!"
Diana aleargă prin păduri umbroase,
Are arc și săgeți și-o mantie ușoară de vară...
O știu toate florile, de toate culorile,
O știu căprioarele, doar eu prima oară o văd!
Pe umeri părul îi cade bogat,
Știu zeii ce știu cînd aleg zeițe, se pare...
Din întîmplare, trecînd prin preajmă,
Am întors ochii și ea tocmai pășea pe cărare...
I-am zis: "Într-o carte te-am văzut, la pagina șapte,
O statuie frumoasă, frumoasă..."
Toată lumea știe, toată lumea zîmbește,
Toată lumea întreabă, toată lumea vorbește...
Toată lumea știe, toată lumea zîmbește,
Toată lumea întreabă, toată lumea vorbește...
Toată lumea știe, toată lumea zîmbește,
Toată lumea întreabă, toată lumea vorbește...
Toată lumea știe, toată lumea zîmbește,
Toată lumea întreabă, toată lumea vorbește...
Toată lumea știe, toată lumea zîmbește,
Toată lumea întreabă, toată lumea vorbește...
Toată lumea știe, toată lumea zîmbește,
Toată lumea întreabă, toată lumea vorbește...
Hei, hei, n-ai grijă - am să-ți fac pe plac...
Hei, hei, n-ai grijă - am să-ți fac pe plac...
Orice vrei, doar un gest să faci - și fac!
Hei, hei, n-ai grijă - am să-ți fac pe plac...
Hei, hei, n-ai grijă - am să-ți fac pe plac...
Orice vrei, doar un gest să faci - și fac!
Hei, hei, n-ai grijă - am să-ți fac pe plac (eram sigur, sigur, sigur, sigur)
Hei, hei, n-ai grijă - am să-ți fac pe plac (eram sigur, sigur, sigur, sigur)
Orice vrei, doar un gest să faci - și fac!
Orice vrei, doar un gest să faci - și fac!
Orice vrei, doar un gest să faci - și fac!
Orice vrei, doar un gest să faci - și fac!
Nu-i nimeni,
Nu-i nimeni,
Nu-i nimeni,
Nu-i absolut nimeni împrejur!
Nu-i nimeni,
Nu-i nimeni,
Nu-i nimeni,
Nu-i absolut nimeni împrejur!
Nu-i nimeni,
Nu-i nimeni,
Nu-i nimeni,
Nu-i absolut nimeni împrejur!
Absolut nimeni împrejur,
Absolut nimeni împrejur, nuu!
Pot să stau într-un fotoliu ore-ntregi, așa,
Și să zîmbesc misterios de parcă aș fuma!
Toți vecinii au plecat, asta-i casa mea,
Pot să bat cu piciorul în podea!
Și-asta fiindcă nu-i nimeni,
Fiindcă nu-i nimeni,
Și-asta fiindcă nu-i nimeni,
Nu-i absolut nimeni împrejur!
Și-asta fiindcă nu-i nimeni,
Fiindcă nu-i nimeni,
Și-asta fiindcă nu-i nimeni,
Nu-i absolut nimeni împrejur,
Nu-i absolut nimeni împrejur,
Zău, nu-i absolut nimeni împrejur,
Nu-i absolut nimeni împrejur!
Nu-i nimeni,
Nu-i nimeni,
Nu-i nimeni,
Nu-i absolut nimeni împrejur!
Nu-i nimeni,
Nu-i nimeni,
Nu-i nimeni,
Nu-i absolut nimeni împrejur!
Nu-i nimeni,
Nu-i nimeni,
Nu-i nimeni,
Nu-i absolut nimeni împrejur!
Absolut nimeni împrejur,
Absolut nimeni imprejur, nuu!
Vreau și eu să fiu singur măcar din cînd în cînd,
N-ascund absolut nimic și n-am nimic de gînd!
Nu-nseamnă că ești tu de vină
Sau că mă plictisești,
Dar n-ai decît să suni la ușă pînă obosești!
Nu-ți deschid orice ai face, nu mai încerca,
Azi m-am hotărît să iau prînzu-n pijama!
Am să pun doar un tacîm, ce gătesc - e treaba mea,
Și-am să beau ceai din ceașca de cafea!
Și-asta fiindcă nu-i nimeni,
Fiindcă nu-i nimeni,
Și-asta fiindcă nu-i nimeni,
Nu-i absolut nimeni împrejur!
Și-asta fiindcă nu-i nimeni,
Fiindcă nu-i nimeni,
Și-asta fiindcă nu-i nimeni,
Nu-i absolut nimeni împrejur,
Nu-i absolut nimeni împrejur,
Nu-i absolut nimeni împrejur,
Nu-i absolut nimeni împrejur!
La, la la la la
Ce dimineață frumoasă...
La, la la la la
Ce zi ca-n povești....
La, la la la la
Ce dimineață frumoasă...
La, la la la la
Ce zi ca-n povești....
La, la la la la
Ce dimineață frumoasă...
La, la la la la
Ce zi ca-n povești....
La, la la la la
Ce dimineață frumoasă...
La, la la la la
Ce zi ca-n povești....
Pentru seara de azi și-a făcut un costum,
Toată săptămîna a stat pe drum,
S-a tot gîndit, a căutat și-a găsit,
Iar s-a răzgîndit...
Apoi a stat și-a cusut în camera ei
Ață colorată, catifea și cercei,
Ce vrei,
(Era ceva cu totul special, ți-am mai povestit...)
Zile-ntregi cădeau pe covor,
Greu de pus la loc pe mosor...
În sfîrșit, costumul cînd l-a terminat,
S-a dus la oglindă și l-a probat,
Era minunat,
Ieșise nemaipomenit...
Și-a cumpărat apoi biletul de tren,
De la strofă trecuse brusc la refren
Și cînd și-a dat seama, s-a speriat cumplit...
În gară nimeni n-o cunoștea,
Da' era mult mai bine așa!
În compartiment
Cineva din oglinda din fața ei o privea insistent,
Toată lumea tăcea
Și oricum n-avea chef de vorbă nici ea...
La hotel a închis ușa foarte încet
Și-a-ncuiat-o îndată ca pentr-un mare secret:
S-a-mbrăcat în costumul special pregătit...
Înc-un ochi în oglinda cu ramă de lemn,
Și-a făcut oglinda din cap un semn, cum că da,
Era exact așa cum și-a și închipuit...
Un singur lucru nu știu, și nici tu:
Mie o să-mi placă, sau nu?
Mie o să-mi placă?
Hai, lasă somnul să te-mbrățișeze,
Pe aripi tăcute ușor să plutești...
Vise frumoase să-ți aducă noaptea
Și numai dimineața,
Și numai dimineața,
Și numai dimineața
Din vis să cobori...
Lumea din jurul meu se schimbă mereu, de la zi la zi:
Un taxi m-a dus la un avion și-avionul m-a dus la un alt taxi...
Orașele prin care trec arată pentru mine toate la fel:
O scenă, două microfoane, un restaurant și-un pat de hotel...
Și lumea, ieșind din sală, spunînd "În sfîrșit,
Uite-un om fericit, cu-adevărat!
Un om fericit, cu-adevărat,
Un om fericit, cu-adevărat,
Un om fericit, cu-adevărat!"
Avem lîngă noi telefoane
Și-uite-așa vorbim, ore în șir,
Dar cum se poate ca-ntre tine și mine
Să nu fie cîteodată decît un astfel de fir...
La capătul tău, tu taci,
Eu la capătul meu tot tac, dar mai sper,
Și-n rest bucăți de sîrmă, bucăți de plastic și bucăți de fier...
Și vocea ta, care spune "Vreau ca tu
Să fii fericit cu-adevărat,
Un om fericit, cu-adevărat,
Un om fericit, cu-adevărat,
Un om fericit, cu-adevărat!"
Sînt tot mai departe de Madagascar, tot mai departe de Polul Sud
Și-așa de-aproape de-oțel și sticlă, atît de-aproape de-asfaltul ud...
Voci ne vorbesc din difuzoare, fețe ne privesc din televizor,
Depindem azi de ora exactă, depindem azi de comutator,
Am deci toate motivele ca într-adevăr să fiu
Fericit, cu-adevărat!
Un om fericit, cu-adevărat,
Un om fericit, cu-adevărat,
Un om fericit, cu-adevărat!
Da' prietenii mei se simt bine, e-un climat sănătos și destins...
Nu pleca fără casca de protecție,
N-arunca pe jos chibritul aprins!
Tu stai azi lîngă mine și chiar încerci să te porți frumos,
Necazul e că tu crezi că eu sînt sus
Și eu de fapt sînt jos, jos, jos...
Și chiar și-așa tu tot mă-ntrebi,
La sfîrșit, dacă sînt
Fericit, cu-adevărat!
Un om fericit, cu-adevărat,
Un om fericit, cu-adevărat,
Un om fericit, cu-adevărat,
Un om fericit, cu-adevărat,
Un om fericit, cu-adevărat,
Un om fericit, cu-adevărat,
Un om fericit
Cu-adevărat!
Am o casă frumoasă, înconjurată de flori,
Am o casă frumoasă, înconjurată de flori,
E pentru Corina, iubita mea din zori!
Corina, Corina, nu mai întîrzia,
Corina, Corina, nu mai întîrzia,
Toamna-i pe sfîrșite, se-apropie iarna grea...
Am un canar albastru, am un canar peltic,
Am un canar albastru, am un canar peltic,
Da' n-o am pe Corina, și fără ea n-am nimic...
Are fundă de școlar,
A luat 10 la fizică iar,
La chimie tot așa,
Toată familia-i mîndră de ea,
Toată familia-i mîndră de ea,
Absolut
Toată familia.
Toată ziua stă și-nvață,
De-aia-i palidă la față...
Sîmbăta nu vrea la ceai,
Așa fată să tot ai...
Așa fată să tot ai...
N-ai
N-ai nici o treabă!
Face piața, face curat
Și gătește minunat,
Niciodată nu e tristă,
Ce păcat că nu există
Ce păcat că nu există
Decît
La mine-n cîntec...
La mine-n cîntec...
La mine-n cîntec...
Bătăile inimii (Cristina, pe calorifer)
A plecat de-acasă de la el din munți
Înarmat c-un radio-tranzistor,
Tot drumul cu urechea în el a stat
Și-a bătut tot timpul ritmul din picior;
Vecinul de compartiment i-a zis:
"Băiete, cred că puțin cam exagerezi,
De-o oră jumătate de cînd te-ai urcat
Pe toți, pur și simplu, ne exasperezi
Cu ritmul ăsta, pe care-l bați din picior
Și care, de-unde vine, numai tu știi,
Fiindcă la ora asta la radio dau doar știri
Și cotele apelor Dunării".
Hei, hei, hei, hei, hei,
De ce nu sînt și eu la fel ca ei?
Hei, hei, hei, hei, hei,
Doamna, desigur, stătea la etaj,
Cămăruța lui era la subsol,
Dar chiar și-n asta vedea un avantaj:
Putea să-și acordeze chitara în sol
Fără să deranjeze absolut pe nimeni,
Cum s-ar fi întîmplat în alte case...
Și-apoi, pe țevi curgeau tone de apă
Și tone de zgomote misterioase
Care-l inspirau, într-un mod evident,
Cînd noaptea în patul lui ajungea
Și cînd desena, cu ochii închiși,
Conturul tavanului în formă de stea!
Hei, hei, hei, hei, hei,
De ce nu sînt și eu la fel ca ei?
Hei, hei, hei, hei, hei,
Și anii-au trecut, într-un șir nesfîrșit,
Ca-ntr-un vis din care nu te poți trezi:
O fată l-a plăcut, alta l-a iubit,
Alta l-a părăsit, într-o bună zi,
Iar el - încăpățînat ereditar -
A-nvățat că n-ai voie să tresari
Cînd viața te taie c-un cuțit invizibil
Doar fiindcă arăți la fel ca oamenii mari;
Pe ea a văzut-o pe-un calorifer
Și din prima clipă și-au zîmbit și-au vorbit
De parcă se cunoșteau de-o mie de ani
Și abia alaltăieri seară s-au despărțit;
În poze ea avea părul mult mai lung,
Dar în realitate era mai periculos,
Fiindcă se mișca și vorbea și rîdea
Și-asta îți întorcea stomacul pe dos,
El știa că ea e mult prea frumoasă - frumoasă
Dar spune-mi, cum poți să te-abții
Cînd gravitația dispare, și totul dispare
Și rămîn doar bătăile inimii?
Hei, hei, hei, hei, hei,
De ce nu sînt și eu la fel ca ei?
Hei, hei, hei, hei, hei...
(instrumental)
Transcriere: Sergiu Mitrofan