Alexandru Andrieş - Tăcerile din piept (1996)
Pe trupul tău bronzat trei luni pe plajă
Sînt pete albe, mari cît palma mea,
Unde razele de soare, ca prin vrajă,
N-au ajuns şi n-au putut bronza.
Aa-aaa...
Aa-aaa...
Aa-aaa...
Aa-aaa...
Asta-i tot ce mi-a rămas din tine:
Siguranţa că, sub catifea,
Există pete albe, cît o palmă,
Pe care soarele nu le-a putut vedea...
Aa-aaa...
Aa-aaa...
Aa-aaa...
Aa-aaa...
Ţi-aş da telefon, însă cum să fac?
Nu păreai să ai telefon la tine-n rucsac:
Un tricou uriaş şi-o periuţă de dinţi,
Plus cîteva rufe murdare de dus la părinţi.
Nu există reguli,
E mai rău ca-n vis:
Totul este permis!
Nu ştiu prefixul tău, nici n-am întrebat,
Zîmbeai deja dezbrăcată, cu bocancii în pat...
Vecinii mei se-auzeau vorbind prin tavan,
Noaptea de-afară tăcea, lipită de geam.
Nu există reguli,
E mai rău ca-n vis:
Totul este permis!
Ti-aş scrie ceva, însă cum să-ţi scriu?
E prea imprecis şi puţin atîta cît ştiu...
Şi-apoi, ce poştaş din lume ar putea ghici
Unde e cortul tău, unde-ai putea să fii?
Nu există reguli,
E mai rău ca-n vis:
Totul este permis!
Inima ta se mută,
E mereu într-alt loc,
Cînd stă unde trebuie e jale,
Toată lumea ia foc...
Ce camuflaj perfid o să inventezi?
O sa plăteşti martori falşi, o să modifici dovezi.
Unde-o să stai peste noapte, în care atlas,
Cu regele tău şi cu glasul ascuns în alt glas?
Nu există reguli,
E mai rău ca-n vis:
Totul este permis!
Nu există reguli,
E mai rău ca-n vis:
Totul este permis!
Aş vrea să fiu aşa uşor
Să poţi să mă respiri fără să ştii,
Să nu mai ies din trupul tău
Decît atunci cînd trupul tău nu va mai fi.
Îmi spui că se întîmplă des,
Iar eu te cred - nimic nu e perfect -
Şi-atunci vorbesc prea mult
S-ascund aşa tăcerile din piept...
Tu vrei să joci fără să rişti
Şi să cîştigi război după război,
Nu-ţi pasă cîţi soldaţi omori,
Nu-ţi pasă că soldaţii sîntem noi...
Tu rîzi cu rîsul tău frontal
Şi-aş renunţa dacă aş fi deştept:
Am răni mai reci decît zăpada,
Mai reci decît tăcerile din piept.
N-am stat şi nu m-am tîrguit,
Ba chiar am oferit mereu mai mult,
Deşi chiar tu m-ai prevenit,
Am refuzat, refuz şi-acum s-ascult.
Şi-apoi, să ştii, e-aşa plăcut
Şi merită oricît să stau s-aştept
În miezul zilei să-ţi aşezi
Tu fruntea pe tăcerile din piept...
Iubita mea are păr aşa moale,
Parc-ar fi vată de zahăr...
Am şi gustat într-o dimineaţă,
Avea gust de luceafăr!
Şi-afară ploua ca-ntr-o pînză pictată,
Sub nori oraşul cădea,
Departe-n cer un tramvai fără şine
Spre capătul nopţii călătorea.
Iubita mea are mîini prea uşoare -
Plutesc în aer ca norii,
Trece prin ele lumina de soare
Cînd în fereastră-apar zorii.
Ia-le uşor în mîinile tale,
Sînt două cupe de platină,
Dacă vorbeşti prea aproape de ele
Ca două frunze se clatină.
Iubita mea are două oceane
Sub pleoapele ei de ceaţă:
Cafea în valuri şi frişcă pe valuri
Şi cuburi lucioase de gheaţă.
Din cînd în cînd trec pe-acolo corăbii
În drumul lor spre Corint
Şi cîteodată, da' mai ales seara,
Iubita mea are ochi de-argint!
Dacă cerul pe care mi-l recomanzi
Nu ţine cel puţin cît de-aici pînă-n Anzi,
Ia-l tot, iubito, ia-l înapoi!
Nu poate fi bun pentru-amîndoi...
Pamîntul pe care vrei să mi-l faci dar,
Dacă n-are oceane şi Gibraltar,
Ia-l tot, iubito, şi munţi şi cîmpii,
Pentru-amîndoi bun nu poate fi...
Eu am - de marmură albă - un cal
Cu gîtul mai viu decît coama de val,
Coama de-argint împletită cu flori
O crezi, iubito, dar nu o măsori...
Dacă timpul pe care vrei să mi-l vinzi
N-are castele şi n-are oglinzi,
Crede-mă, iubito, nu mai încerca!
De o mie de ori prefer camera mea.
De Crăciun ar fi fost foarte bine,
Apă caldă, zăpadă şi ceşti,
Ai fi fost Moş Crăciun pentru mine,
Ai fi fost pentru mine poveşti,
Şi eu pentru tine...
De-Anul Nou ţi-ai fi luat paşaportul,
Aş fi fost pentru tine şomer,
Am fi fost la Atena cu cortul,
Ai fi fost pentru mine Homer,
Aş fi rupt paşaportul...
De-ntîi Martie te-aş fi dus la mare
Într-un tren pe trei sferturi pustiu,
Aş fi fost Robin Hood - eu călare,
Ai fi fost Lady Marion, ştiu,
Dac-am fi mers la mare...
Luna mai, însă, n-a fost prea bună,
Şi nici iunie, nici iulie, să ştii,
Prea mult aer magnetic din Lună,
Prea mulţi viruşi flămînzi şi cheflii,
Oricum, prea mulţi viruşi...
Luna august se-anunţă comodă,
Vom trăi amîndoi, nu-i aşa?
Tu vei face parade de modă,
Eu, la fel ca şi-acum, voi cînta,
Se va aplauda...
Cînd să-ţi spun să mai vii, scumpă doamnă?
Să te chem de Crăciun, cum şi ştii,
Să-ţi propun o zi fadă de toamnă,
Cînd puteai atîtea să fii,
Cînd puteai atîtea să fii.
Hai, ghiceşte-ţi în palmă...
Cine m-ajută să trec peste noapte ca printr-o perdea?
Cine-mi aprinde ziua de mîine de astăzi cu-o stea?
Cine poate toţi norii grei c-un zîmbet să-i ia?
Numai ea...
Cine mă ştie ca pe-o poezie din copilărie?
Cine, atunci cînd lipseşte, mai poate alături să-mi fie?
Cine lasă urme mai fine decît vîntul pe nea?
Numai ea...
Pe cine mai vezi aşa, pe stradă în pijama,
Cine mai umblă aşa, în afară de ea?
Cine zîmbeşte şi-apoi, şcolăreşte, se-ncruntă hoţeşte?
Cine ghiceşte în oase de peşte şi nu nimereşte?
Cine ţine sub ochelari doi ochi de catifea?
Numai ea...
Spune-mi cine ţi-e frate,
Cine răspunde la telefon
Şi-mi promite că mă bate,
Confundîndu-mă c-un alt om...
Spune-mi cine ţi-e iubitul
Cu care-aş vrea să fiu confundat,
Spune-mi cu cine vorbeşti
Cînd te sun şi e ocupat.
Spune-mi cum este mama ta,
Ce fel de lucruri ţine pe noptieră,
Spune-mi cum este camera ta,
Dacă-ncape într-o fructieră, cumva...
Taxiu-n care s-a suit
În părul ei a risipit
Miros de benzină şi fum,
Ţigarea de pe buza ei
Pe rochie a lăsat scîntei
Şi pe limbă gust de tutun.
Şi-n ochi dacă observi oţel
E-o urmă mică de la el,
Cadou pentru tine, oricine-ai fi:
Să ştii că înaintea ta
Aici a fost altcineva
Şi timpul înapoi nu-l poţi da.
Prietenii la care-a fost
I-au pus cuvinte fără rost
Să stea agăţate-n urechi.
Din dans în dans, pe pielea ei
Sînt partituri în doi şi trei
Timpi, aşezate perechi.
Şi-n deget are un inel
Prea mic, desigur, pentru el,
Prea mare pentru ea, uşor de văzut,
Să nu uiţi că-naintea ta
Aici a fost altcineva
Şi timpul înapoi nu-l poţi da.
Din mii şi mii de discoteci
Spre casa ei apar poteci
În jungla dintre noapte şi zi
Şi îngerul gonit de zei
În cerul orb din gura ei
Stă-n nori de ploaie liliachii.
Iar ea, ascunsă undeva,
Pe toţi, pe toţi s-ar răzbuna
Şi nu te lasă s-o atingi, nici să o vezi,
Doar fiindcă înaintea ta
Aici a fost altcineva
Şi timpul înapoi...
Minciunile tale pentru mine n-au aripi,
Uite cum încearcă să zboare şi cad acolo pe jos.
Da' sîntem la fel, adevărul nu-i simplu,
Preferăm pe cineva care să ne mintă frumos.
Aşa sîntem perfecţi, aşa n-avem defecte,
"Ce-i rău în asta?" tu o să te miri.
Da' ăsta-i motivul pentru care ne doare,
Vorbim limbi diferite şi ştim tot din priviri.
Cînd în visul din zori mi-e gîndul la tine,
Cînd mănînc ceva bun, cînd spun da şi nu,
Cînd mă uit pe fereastră după fete frumoase,
Mint la fel cum minţi şi tu.
La televizor e război şi e foame
O hartă apare, cu nori ca de pîine
Şi din munţi şi rîuri ochii mei desenează
Un chip ca al tău peste vremea de mîine.
Tu n-ai cum să crezi, tu încă faci comparaţii,
Aduni cifre pufoase peste cifre cu dinţi
Şi, chiar şi aşa, rezultatul te sperie
Şi-n loc să-l spui tare, întorci capul şi minţi.
Cînd mă spăl la oglindă cu apă pe faţă,
Cînd mă doare spatele, cînd spun da şi nu,
Cînd vreau să las baltă orice pentru tine
Mint la fel cum minţi şi tu.
Ştiu că nu e uşor să ai grijă de mine,
Am sîrmă ghimpată sub catifea,
Da' nu te speria, o să fie bine...
Fiindcă s-a născut cu-o zi mai devreme
În ea încă nu s-au decantat
Pielea de suflet, dinţii de carne,
Ce e murdar de ce e curat
Şi de-aia doarme trei zile la rînd
În altă poveste, în cu totul alt pat,
Fiindcă s-a născut cu-o zi mai devreme
Visează foarte rar colorat.
Fiindcă s-a născut cu-o zi mai devreme
Cu-o zi mai devreme ne-am şi cunoscut,
Ne-am dat întîlnire cu-o zi mai devreme,
Cu-o zi mai devreme ne-am şi plăcut.
Au fost nişte zile cu-o zi mai devreme,
N-a fost nici o noapte, nici măcar la-nceput,
Fiindcă s-a născut cu-o zi mai devreme
Şi fiindcă eu atunci n-am ştiut.
Fiindcă s-a născut cu-o zi mai devreme
Ca un cuţit m-a despicat,
A făcut praf informaţia din gene
Şi nu s-a oprit, şi nu s-a speriat.
M-a întors pe dos c-un gest de expertă
Cu gheaţă şi sare şi cu funii legat
Fiindcă s-a născut cu-o zi mai devreme
Şi fiindcă, poate, eu nu m-am aşteptat.
Fiindcă s-a născut cu-o zi mai devreme,
Cu-o zi mai devreme m-a şi minţit
Şi eu mi-am dat seama cu-o zi mai devreme,
Cu-o zi mai devreme m-am obişnuit.
Şi-acum îmi doresc cu-o zi mai devreme
Să nu fi crescut, să nu fi trăit,
Fiindcă s-a născut cu-o zi mai devreme
O bucată din mine, undeva, a murit.
Fiindcă s-a născut cu-o zi mai devreme
În ea încă nu s-au decantat
Pielea de suflet, dinţii de carne,
Ce e murdar de ce e curat.
Ar trebui s-o strivesc
Şi nu pot s-o fac, deşi m-a muşcat,
Fiindcă s-a născut cu-o zi mai devreme
Şi eu şi mai devreme, nu-i aşa că-i păcat?
Doamna mea, e prea tîrziu
Să m-aşez la masă să-ţi scriu,
Sau poate-i devreme, cine poate şti?
Într-un colţ am observat
Un păianjen mic şi preocupat
Să-şi ţeasă pînza pentru-a doua zi...
Eu stau şi respir fără nici un folos,
De cînd ai plecat sînt întors pe dos:
Nimic nu-mi place şi totu-n jur e flu...
Şi de-aia din zi trei sferturi dorm,
Mă ridic pe vîrfuri şi m-arunc în somn
Ca-ntr-un pat mare în care eşti tu,
În care eşti tu,
În care eşti tu-u-u,
În care eşti tu!
Oraşul cît o gară goală
Respiră noaptea pe furiş
Şi lasă peste nori cerneală...
E iarna un acoperiş
Sub care te-ai ascuns puţin
Să vezi ce fac, s-auzi ce zic.
Ce aer tandru şi senin,
Împachetat frumos la plic!
Tocmai acum, tocmai aici,
Aştept să vii din întuneric
Şi să împingi discret furnici
În patul meu de-artist isteric.
Dacă tu o să ţii la mine
Şi eu la tine o să ţin
O să-ţi aduc de ziua ta multe flori
Şi-o sticlă scumpă-scumpă-scumpă de vin,
O să vin devreme seara acasă
Şi noaptea n-o să prea dormim,
Dacă tu o să ţii la mine
Şi eu la tine o să ţin,
Dacă tu o să ţii la mine...
Dacă tu o să ţii la mine
Şi eu la tine o să ţin
O să tragem la sorţi cine spală vase
Şi-mpreună o să gătim,
O să mergem la film, o să mergem la teatru
Şi poate c-o să ne şi tutuim,
Dacă tu o să ţii la mine
Şi eu la tine o să ţin,
Dacă tu o să ţii la mine...
Dacă tu o să ţii la mine
Şi eu la tine o să ţin,
Da' asta nu-nseamnă că n-o să ţip la copii
Cînd or să spargă geamul la vecini.
Părul tău alb pe frunte va străluci
Ba ca un luceafăr, ba ca un spin,
Dacă tu o să ţii la mine
Şi eu la tine o să ţin.
Dacă tu o să ţii la mine
Şi eu la tine o să ţin.
Dacă tu...
Părinţii ei n-o iubesc,
Nu vor să ştie de ea,
De-aia aproape că nu stă pe-acasă
Şi-n definitiv, de ce ar sta?
Pentru părul ei negru, pentru gura frumoasă
O ajută prieteni dezinteresat,
Da' invariabil acelaşi lucru
Pîn' la urmă i-l cere fiecare băiat.
Cît de monoton, cît de necinstit,
S-auzi mereu cam aceleaşi cuvinte!
Din golul prea mare din copilărie
S-a născut o prinţesă de neîmblînzit
Şi nu există nici o metodă
Să-i dai acum ce atunci n-a primit.
Oglinda ei are sticlă perfectă,
Da' nu stă prea mult cu faţa la ea,
Ce vede acolo n-o prea încîntă
Şi-atunci se piaptănă repede, uite-aşa:
Fără nici un chef, scurt şi precis,
Ca un mercenar cînd pleacă la luptă.
Dacă se-ntîmplă să-i placi, nu-ţi fă iluzii,
O să dureze cam cît un strănut.
N-are răbdare şi se plictiseşte
Şi-atunci o ia de la început.
E rîndul tău acum s-o tot cauţi
Şi să n-o găseşti, şi să nu-nţelegi
Că libertatea ei e-o închisoare
Fără ziduri şi gratii şi uşi şi legi.
Ea-i şi temnicer, ea-i şi prizonieră,
Şi-n colţul cel mai întunecat
Ea-i încă fetiţă şi tot mai aşteaptă
O mamă şi-un tată, şi nu un băiat.
Da' asta e de fapt atît de departe
Că nici ea nu ştie şi nici eu nu ştiu.
Planeta Venus şi planeta Marte
Fac urme ciudate într-un cer cenuşiu.
Abia aştept să dorm, o să adoarmă şi ea
Şi-o să ne trezim amîndoi mîine.
Poftim, mi-am pus cravată,
Pantofii i-am şters de praf,
Cămaşa-i curată
Şi haina aproape că-i frac,
Fiindcă vreau o dragoste mare,
Aşa cum în ziare vor toţi,
Vreau o dragoste mare,
Măcar un minut, dacă poţi!
Poate-ţi pare ciudată
Cererea mea pe care-o eviţi.
Chiar dacă crezi că-i nemotivată,
Chiar dacă-s alţii mai necăjiţi,
Dă-mi o dragoste mare,
Aşa cum în ziare vor toţi,
Vreau o dragoste mare,
Măcar un minut, dacă poţi!
Economia de piaţă
E fără cusur şi-n aşa ceva,
Da' totul se-nvaţă,
Spune măcar cam cît ar costa
O dragoste mare,
Aşa cum în ziare vor toţi,
Vreau o dragoste mare,
Măcar un minut, dacă poţi!
Ştiu că nu mai sînt tînăr,
Ştiu foarte bine că m-am îngrăşat, e-adevărat,
Da' lasă-mi un număr
Unde să sun cînd sînt disperat
Şi să-ţi cer, şi tu să-mi dai
O dragoste mare
Aşa cum în ziare vor toţi,
Fiindcă vreau o dragoste mare,
Măcar un minut, dacă poţi!
Din cîte rele am făcut
O-aleg pe cea mai rea:
Deşi deloc nu mi-ai plăcut
Am vrut să fii a mea
Şi tu ai vrut.
E bine? Nu e bine?
E bine? Nu e bine?
E rău? Habar n-am!
Ştiu c-aşa a fost la-nceput.
Iubirea ta m-a dizolvat
Doar fiindcă tu săruţi acid
Şi n-a rămas nealterat
Decît un puşti timid
Şi transpirat.
E frumos? Nu-i frumos?
E frumos? Nu-i frumos?
Pentru tine e zero, da' e-al tău
Şi e adevărat.
Acelaşi sînt, soldat albit
Cu mîna la curea,
Prost echipat, prost instruit,
Uitat în preajma ta,
Îndrăgostit.
Nu te vreau! Ba te vreau!
Nu te vreau! Ba te vreau!
Nu te vreau! Ba te vreau!
E-un cîntec pe care, la fel,
L-a mai scris cineva,
Înaintea mea.
Din cîte rele am făcut
Ţi-am spus pe cea mai rea
Şi-aştept acum, neprefăcut,
Ca tu să-mi spui ce va urma...
De departe bărbat, de aproape copil,
Strîngînd tare la piept un secret inutil,
Un cuvînt nerostit nici cînd scria poezii...
De departe bărbaţi, de aproape copii!
Oameni vin şi se duc şi de el se ciocnesc,
Trenuri zboară pieziş, telefoane-i vorbesc,
Noaptea n-are opt ore, ziua n-are sfîrşit
De departe cărunt, de-aproape-obosit...
Trei femei îi zîmbesc, toate trei ca de vată,
Tipărite cu grijă pe hîrtie cretată,
De departe-s frumoase, de aproape la fel:
O revistă şi-o carte-ntr-un pat de hotel.
Şi nevasta-l aşteaptă şi copiii lui cresc,
Avioane îl iau şi îl duc şi-l opresc,
Cifre-n loc de cuvinte, peste răni care dor
Şi nimic nu rimează într-un astfel de zbor...
Poţi să nu-l laşi să doarmă, poţi să nu-i dai mîncare,
Poţi să-i tai bucăţele fiecare ţigară,
Poţi să-i faci praf maşina, banii... banii poţi să-i arunci,
Ochii lui încă vor jucăria de-atunci...
De departe bărbat, de aproape copil,
Strîngînd tare la piept un secret inutil,
Un cuvînt nerostit nici cînd scria poezii...
De departe bărbaţi, de-aproape copii!
De departe bărbaţi, de aproape copii...
Transcriere: Mihaela Mitrofan