(instrumental)

Mi-a spus despre tatăl ei că era senzaţional de bogat,
Că orice-şi dorea, doar un gest să facă şi instantaneu era cumpărat!
"Draga mea", i-am spus "da' nu mă interesează
Cîtă avere are tatăl tău!"
Şi ea mi-a zis "Păi asta e, n-are avere,
Încercam de fapt să-ţi spun cît îmi pare de rău..."
"De ce-ţi pare rău?", am întrebat într-o doară
Şi ea mi-a răspuns foarte serios:
"Dac-avea avere, avea şi maşină
Şi nu mai trebuia să fac atîta drum pe jos
Să vin să te văd!"
"Da' nu trebuie să vii în fiecare zi!"
"Ba trebuie,
Ba trebuie,
Ba trebuie,
Să ştii că trebuie!"

Mi-a arătat nişte fotografii cu fratele ei şi cu ea:
Ea era la fel, el ba avea barbă, ba avea mustaţă, ba n-avea.
I-am zis: "Ce bine că tu nu te schimbi,
N-am probleme cu tine, doar cu fratele tău!"
Şi ea mi-a zis: "Uite, ăsta-i un lucru
Pentru care să ştii că-mi pare foarte rău!"
"De ce-ţi pare rău?" am întrebat într-o doară
Şi ea mi-a răspuns foarte serios:
"Noi doi ne cunoaştem de-atîta vreme
Şi eu încă nu ştiu cît eşti de mincinos
Cu adevărat!"
"Dar eu nu sînt mincinos, draga mea!"
"Ba da,
Ba da,
Ba da,
Ba da,
Sînt sigură că da!"

Şi-ntr-o bună zi mi-a spus: "Să ştii că foarte tare m-ai dezamăgit!
Credeam că eşti altfel, da' tu, nici vorbă!
Eşti la fel cu toţi bărbaţii pe care i-am întîlnit!"
"Draga mea", i-am zis, "dacă asta-i problema,
Probabil că ai tu un motiv al tău!"
Şi ea mi-a zis: "Păi, sigur, am multe motive,
Nici nu poţi să-ţi închipui cît îmi pare de rău!"
"De ce-ţi pare rău?" am întrebat într-o doară
Şi ea mi-a răspuns foarte serios:
"Întotdeauna am în minte un lucru care,
Orice-ai spune tu, e mult mai frumos
Decît ce-i în jur..."
"Dar e foarte, foarte, foarte frumos,
Pe cuvîntul meu!"
"O fi, o fi, o fi, o fi,
O fi frumos, da' nu-i cum vreau eu..."

Ea era mai frumoasă ca el
Dar mai scundă niţel
Decît el...
El era mai înalt decît ea,
Mai deştept decît ea,
Da' nu prea...

Cînd deschidea seara uşa
Nu putea şti niciodată, deşi
Ar fi trebuit să se-obişnuiască
De-atîta timp....
Aceeaşi surpriză!

Cineva i-a şi zis "E un vis,
N-o sa iasă, precis,
Cum vrei tu...
Chiar şi-acum, cînd mai crezi ce mai crezi,
N-am să-ţi aduc dovezi
Cum vrei tu!"

El n-a răspuns la-ntrebare
Însă pe-acasă venea aşa rar
Că era imposibil,
Iar ea mai lipsea
Şi mereu promitea
O nouă surpriză...

Aşa că într-o zi ea i-a zis
"Nu minţi, ştiu precis
Ce-o să-mi spui!"
El a stat, apoi s-a ridicat,
A zis doar că-i păcat
Şi-a plecat...

Ea l-a privit amuzată,
El tot mai rar în oglindă privea
Şi cînd se uita
Nu-şi putea explica
Cum s-a putut întîmpla...
Era o surpriză!

Aspirina în gură are gust acrişor
Dar apa o ia şi-o topeşte uşor
Ca-ntr-o experienţă de laborator...

E-un gol imens şi-i nevoie de-un zeu,
Vecinii mei ascultă aceeaşi bandă mereu...
Singur fără tine
Singur fără tine-i greu...

E imposibil să fi rămas
Aceeaşi oră pe ceas:
De ce să fie defect
Acest instrument perfect?

Mă plimb prin casă şi nu ştiu ce vreau,
Ştie toată lumea că nu pot să stau
Singur fără tine...
Singur fără tine (singur fără tine)
Singur fără tine (singur fără tine)
Singur fără tine (singur fără tine)
Singur fără tine (singur fără tine)
Singur fără tine (singur fără tine)

Ochii ei fără de seamăn
M-au vrăjit pe loc...
Mi-a spus că are un frate geamăn
Şi că de obicei n-are noroc.
I-am răspuns că nici eu n-am frate
Şi că sînt un tip norocos;
A rîs puţin dîndu-şi părul pe spate
Şi mi-a răspuns că totu-i pe dos...
Şi-atunci am rugat-o, pentru început,
Să rămînă fără cercei,
Să-mi dau seama dacă nu cumva
Stau de vorbă cu fratele ei...

Vocea mea, într-o secundă,
Plutea aproape lîngă tavan,
Şi camera mea, de obicei scundă,
Era imensă şi cît un ocean...
Şi-atunci m-a-ntrebat dacă tot mai cred
Că stau de vorbă cu fratele ei,
Iar eu i-am răspuns că nu mă pronunţ încă
Fiindcă nu s-a atins de cercei!

Te rog, nu mă privi aşa,
Te rog, ai răbdare cu mine
Şi nu renunţa,
Te rog foarte mult...

M-a-ntrebat cine-i de vină
Pentru felul în care sînt,
Şi dacă persoana care-i de vină
E din mintea mea sau de pe Pămînt.
Mi-a zîmbit, dar avea în privire
Un cuţit foarte ascuţit
Şi-atunci i-am răspuns, fiindc-aşa-mi stă în fire,
Că totu-i pe dos, cum am stabilit...
Nu mă-ntreba unde poţi s-o suni,
Nu mă-ntreba care-i numele ei:
O recunoşti dintr-un milion,
Ea poartă-n urechi cercei!

Uuu-uuu..

Dacă ai acasă-un loc
Unde poţi să stai cît vrei
Şi să nu ştie nimeni,
Precis că acolo te-ascunzi
Şi-n gîndurile tale pătrunzi
Printr-o uşă secretă
De care ştii doar tu...

Să nu-mi spui că nu-i aşa fiindcă nu te cred!
Să nu-mi spui că nu-i aşa fiindcă nu te cred!

Atunci faţa ta e maro
Şi ochii tăi devin indigo
Şi mai mari şi mai fără perdea,
Nu-i aşa,
Am ghicit cum te piepteni zîmbind
Şi cum cînţi în gînd şoptind uşor,
Ca atunci cînd ţi-e dor
De-un marinar...

Să nu-mi spui că nu-i aşa fiindcă nu te cred!
Să nu-mi spui că nu-i aşa fiindcă nu te cred!

Nu-ţi ascunde palmele în buzunar,
De desenul lor eşti prinsă c-un zar
Şi dac-aş şti vreun joc
L-aş încerca pe loc...
Dacă ai acasă un loc,
Cînd stai acasă!

Dacă azi ai veni şi mi-ai spune "Hai!"
Ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat,
Poate că aş mai sta, te-aş mai asculta,
Fără însă să cred că e-adevărat...

Toate minciunile pe care le-ai inventat
Sînt nimic faţă de ce nu spui niciodată,
Frumoasă fată,
Dacă azi ai veni şi mi-ai spune "Hai!"...

Nu-mi spune că mîine
Vei fi tot frumoasă,
Nu-mi spune că mîine
La fel mă vei iubi,
Am cărţi de la tine
Ascunse prin casă
Şi mîine-i departe...

Nu-mi spune că noaptea
Visezi doar la mine,
Visează frumos,
Cel puţin aşa aş vrea eu!
Vorbesc despre noi
Vecini şi vecine
Şi mîine-i departe...
E mîine departe
Şi azi prea puţin.
E mîine departe...

Telefonul pentru mine e un duşman,
Îl ţin pe podea, ascuns după divan,
Pentru mine niciodată nu sună,
Şi cînd sună, nu-i zi bună,
Zău, nu,
Tu nu eşti la celălalt capăt...
De ce nu, nu ştiu, e-n jur pustiu
Şi-atunci la plimbare pe stradă ies!

Rareori mă salută cineva
Şi-asta doar dac-are nevoie de cîte ceva,
Eu cu toată lumea m-am purtat frumos
Dar lucrurile mi-au ieşit mereu pe dos,
Zău,
Azi aş fi avut nevoie de tine,
Te-am sunat, te-am căutat, dar în zadar:
Încerc mîine iar!

Zile egale peste mine apasă,
Închid fereastra să nu intre-n casă,
Da' ele se strecoară prin geamul crăpat
Şi se-aşează peste tot, pe masă, pe pat,
Pe scaun...
Urma lor fină
Transformă camera mea în vitrină...
N-ai vrea să intri, să cumperi ceva?

Vocea ta e o linie peste lucruri sărind
Şi poate că-ntr-o bună zi o s-o prind,
Dar n-o ating, zău,
O ţin doar puţin la mine în mînă şi
O las să zboare din nou...

Nu te speria dacă la un moment dat o să simţi ceva,
O respiraţie aproape de tot peste ceafa ta:
E propria ta voce!
Poate că nici n-o vezi, las-o
Să zboare din nou!

Într-un colţ vei observa
Cărţi şi licurici...
Ei se-aprind doar rar de tot
Şi cînd eşti tu aici!
E plăcut să-i vezi arzînd
Ca nişte stele mici...

Buza ta lasă urme în aer mereu
Şi-i destul de greu
Să trec toate astea, aici, în caietul meu...
Nu, nu, nu...
Poate că nici nu-i bine ce fac, poate
Că-i plictisitor!

Nu te las să zbori de-aici,
N-ai de ce să zbori.
Ţi-am adus covrigi şi nuci
Şi ţi-am adus şi flori,
Păsări mici se-opresc la geam
Şi-ţi cîntă pînă-n zori...

Nu sînt cuvinte
Să-nceapă veşmintele ei,
Vocea ei are
Parfum ca de floare de tei.
Mîna o-ntinde,
De deget te prinde uşor,
Uit cum să merg
Şi-ntr-o clipă învăţ cum să zbor...

Planeta e mică
Şi cît o furnică de grea,
Ia-o de mînă
Şi zboară-mpreună cu ea...
N-ai greutate
Şi nimeni nu poate afla
Care e steaua
Sub care planeta va sta...

Stai (stai, stai), nu te grăbi!
Stai (stai, stai), nu te grăbi!

Îmi iau geamantanul, de nimeni ştiut,
Îmi fac bagajele şi-am dispărut!

Iubita mea îmi spune că eu nu sînt al ei
Şi-mi spune şi de ce, şi-ţi şi spun, dacă vrei:
Fiindcă eu sînt încă al tău...
Ea are dreptate, iar eu nu pot s-o mint
Cînd aşa aproape
De tine mă simt,
Si nici măcar nu pot să spun că-mi pare rău!

Toţi mă-ntreabă de tine c-un zîmbet senin,
Şi mie îmi vine mereu să leşin,
Da' mă abţin...

Iubita mea întreabă cît va mai dura
Pînă să te pun într-un sertar, undeva,
Şi să-i fac puţin loc şi ei...
Ce păcat că nimic nu iese cum vrei!

Voia neapărat
Să mergem undeva
Unde va fi minunat -
Cel puţin aşa spunea -
Dar uite că afară ploua
De-a dreptul enervant,
Tramvaiu-ntîrzia
Şi-asta era exasperant...
Ce spui tu e foarte interesant...

Gazda era frumoasă
Şi plină de-ntrebări,
Ea era la ea acasă,
Eu eram la gustări.
De ce nu fac aşa cum simt?
De ce nu fac cum gîndesc?
De ce merg de-a dreptul?
De ce ocolesc?
Ce spui tu e foarte interesant...

În spatele-ntrebărilor, ochii ei mari
Îmi şopteau doar mie, să nu cumva să tresari,
Te rog,
Lasă-mă puţin, doar puţin, doar puţin,
În cîteva clipe îţi promit că termin,
Da?

Mîine sînt invitat
Şi nu ştiu de ce simt că
Va fi minunat.
Deşi n-o să stau mult, zău că
Am mănuşi invizibile,
Am un zîmbet crocant,
Am gînduri intangibile
Şi-o să răspund elegant:
Ce spui tu e foarte interesant...
Ce spui tu e foarte interesant...

Nu e nimeni să-mi spună
Dac-au fost chiar pe Lună
Sau ne-au păcălit...

Cît din ceaţa din mine
E venită din tine
Fiindcă m-ai iubit?

Cît din mine ai luat
Cînd te-ai hotărît
Să m-arunci sus, pe Lună?

Eu de-atunci zbor întruna,
Nici Pămîntul, nici Luna
Nu mă vor de-al lor...

Nu e nici o furtună,
Da' nici nimeni să-mi spună
Cît o să mai zbor...

M-ai lăsat pe-o orbită
De satelit,
Fără nici o iubită...

Dimineaţa şi noi

Pînă la tine
Am întors ceasul de trei ori,
Nici nu te văd bine
În lumina ceţoasă din zori,
Uite-mă cum stau
Şi te-aştept să cobori.

Noaptea din urmă
În pleoape ţi-a întîrziat,
În aer laşi urmă
Cu părul tău întunecat...
Am uitat ziua
Locul, ora - toate le-am uitat.

Eşti o vrăjitoare,
Nu mai există drum înapoi,
Puterea ţi-e mare
Din doi faci unu, din unu faci doi,
Nu mai există nimic,
Doar dimineaţa şi noi.

O sută de ani

De-o sută de ani nu mi-ai mai scris nimic,
În cutia de scrisori am găsit un pitic,
Mi-a zis "Nene, nu te supăra"
"Vreau şi eu să am căsuţa mea"
"Şi-aici mi-e bine",
"Lasă-mă şi pe mine"
"Să stau cu tine".

De-o sută de ani nu mi-ai mai dat telefon,
Am găsit firul rupt şi-aparatul mutat în balcon,
Lîngă el stătea un şoricel...
M-am şi jucat cu el niţel,
Avea ochii mici
Şi bot de arici,
E pe-undeva pe-aici.

Am şapte nasturi în plus,
Şi nu ştiu unde i-am pus!
Unde or fi?...

De-o sută de ani nu te-am mai văzut
Şi pozele cu tine, toate au dispărut,
Cred că le-a furat pisica mea...
Zău, e foarte geloasă pe dumneata,
Le-a rupt cu dinţii,
Nu-i cunosc părinţii,
Dar o-njur de toţi sfinţii!

Te rog, nu te speria

Să faci o lume întreagă e foarte complicat,
De-aia chiar şi Dumnezeu pîn' la urmă a renunţat;
Devenise irascibil, obosit şi capricios...
Unele lucruri nu-i mai ieşeau, altele-i ieşeau complet pe dos;
Unii spun că spre sfîrşit
Pur şi simplu, înjura!!!...
Te rog, nu te speria!
Te rog, nu te speria!

Săptămîna, de exemplu, a greşit-o fundamental:
A făcut-o doar din şapte zile, ceea ce-i insuficient total!
Tu după masa mergi la serviciu, dimineaţa mergi la liceu
Şi duminica, cînd vrei şi poţi, se-ntîmplă să nu pot eu!
I-am şi zis vreo două
De la obraz,
Dar parcă nici măcar n-auzea...
Te rog, nu te speria!
Te rog, nu te speria!

Pe tine, cînd te-a făcut,
Nu ştiu la ce se gîndea:
Ţi-a pus doi canini în plus
Şi-a uitat complet de-o măsea,
Te-a pus să stai departe de mine,
Să nu ne vedem prea des,
Te-a îmbrăcat în salopetă
Şi-n fraze de neînţeles...

Părul, în schimb, i-a ieşit perfect, de-a dreptul senzaţional,
Îşi schimbă culoarea zilnic, de la negru la galben pal,
Buzele sînt destul de frumoase, ochii fără cusur,
Dar a inventat şi-un cîine de pază, să nu cumva să te fur.

Făr-acest cîine
Şi cu puţin noroc
Cîte nu se puteau întîmpla!...
Te rog, nu te speria!
Te rog, nu te speria!

Cuvîntul "poate" e esenţial în vocabularul tău:
Poate e bine, poate există,
Poate că e rău...
În orice caz, nu-ncerca să mă minţi,
Nu-ncerca să mă păcăleşti,
Cînd doar jumătate eşti gata,
Doar jumătate trăieşti.

Tu ai venit spre mine, tu mi-ai scris poezii,
Tu ai inventat iubirea prin poştă pentru a doua zi,
Tu vii, noapte de noapte, în visele mele mereu,
Tu ai întins mîna şi ochii după inima şi sufletul meu.

Dar nu ştii că o altă fată, puţin înaintea ta,
A venit la fel de-nsetată, şi-am greşit şi i-am dat să bea:
Sufletul l-a băut într-o clipă, inima n-a mai contat,
S-a şters pe buze c-un şerveţel, mi-a mulţumit şi-a plecat...
Aşa că tu pune întîi,
În pieptul meu, inima ta,
Te rog, nu te speria,
Te rog, nu te
Speria!

Transcriere: Sergiu Mitrofan