Alexandru Andrieș - Desert (2004)
Poartă-te frumos cu ea,
E prea mică și nu știe ce vrea;
Spune-i da cînd zice nu,
Cînd zîmbește, zîmbește-i și tu!
Cînd greșește, n-o certa:
E prea mică și nu știe ce vrea...
Adu-i zăpadă, adu-i fulgi de nea,
Ajut-o sa vadă ce se-ntîmplă-n ea,
Dă-i toată iubirea pe care n-a avut-o
Și nu-i cere pentru tine nimic!
Poartă-te frumos cu ea,
E prea mică și nu știe ce vrea;
Miercuri vino înapoi,
Mama ei sosește joi...
Numărul ei îl ai de luni,
Azi e vineri și nu mai poți s-o suni.
Poartă-te frumos cu ea,
Într-o zi a fost prietena mea...
A stat ploaia,
Străzile încă-s ude,
A stat ploaia,
Hai să ne plimbăm!
A stat ploaia (cred că da)
Străzile încă-s ude (zău)
A stat ploaia (da)
Hai să ne plimbăm!
De-atîtea zile tot ploaie și ploaie,
M-am săturat de-atîtea noroaie
Și mi-e dor la plimbare să ies!
A stat ploaia (cred că da)
Străzile încă-s ude (zău)
A stat ploaia (da)
Hai să ne plimbăm!
A stat ploaia (cred că da)
Străzile încă-s ude (zău)
A stat ploaia (da)
Hai să ne plimbăm!
Mie îmi place să umblu prin ploaie,
Dar nu să mă plimb prin gropi și noroaie,
Și de-aia mă bucur că-i soare din nou!
A stat ploaia (cred că da)
Străzile încă-s ude (zău)
A stat ploaia (da)
Hai să ne plimbăm!
Hai să ne plimbăm!
Hai să ne plimbăm!
Tigrii se-ascund,
Luna pălește ușor
A venit ora cînd
Toate primejdiile mor...
Cred că în curînd mă voi trezi!
Ajută-mă tu,
Sărută-mă, dragă Irina,
Nu-i nimeni împrejur,
Am venit să te fur,
Ochii închiși să-i ții
Și cînd te vei trezi
N-o să mai știi
Unde te afli de-acum:
Doar flori frumoase
Și doar păduri de tutun!
Cred că în curînd mă voi trezi!
Ajută-mă tu,
Sărută-mă, dragă Irina,
Cine-a mai pomenit
Vînător adormit
Cu umărul dezvelit?
Nu contează,
Poți să vii și-așa și-așa (și-așa, și-așa, și-așa)
Nu contează,
Dacă vii împreună cu ea...
Nu contează,
Poți să vii și-așa și-așa (și-așa, și-așa, și-așa)
Nu contează,
Dacă vii împreună cu ea...
Nu contează,
Poți să vii și-așa și-așa (și-așa, și-așa, și-așa)
Nu contează,
Dacă vii împreună cu ea...
Nu contează!
Tu stai la pian,
O rază de soare-apare
Și părul tău la ceafă ia foc...
Tu stai la pian,
Citești pe furiș o carte:
La partituri nu te uiți deloc!
Toți cred că tu studiezi,
Numai eu știu că te distrezi de fapt!
Tu stai la pian,
Habar n-ai că mă uit la tine,
Și cît de tare îmi place!
Nu știu nimic despre lumea ta,
Aș vrea să mă-nvețe cineva
Cît mai bine,
Dacă are munți, dacă are ape,
Dacă e departe, dacă e aproape
De mine,
Cum se-ajunge acolo, ușor sau greu,
Dacă e soare sau dacă plouă mereu
Ca aseară,
Dacă e nevoie de pașaport
Sau poți să vii și să dormi în cort
Prima oară,
Care-i greutatea admisă a valizei,
De cine depinde lungimea vizei
Și cum se dă,
La coadă se stă?
De ce n-am aflat nimic din ziare,
De ce nu-s afișe publicitare
Despre lumea ta?
Așa de mult aș vrea
Un pliant, ceva!
Unde e nordul și cine-s vecini,
De ce așa de multe mașini,
Aș vrea să știu!
Cine-a mai fost înaintea mea,
Ce urme-a lăsat și de ce a plecat?
Purta pardesiu?
Cîți cetățeni pe metru pătrat,
Global, de la oraș și sat
Ai accepta?
Dacă e voie să ai păreri,
Dacă primești fără să ceri
Vreodată ceva...
Cine m-ar mai putea găsi
Dacă, de pildă, aș veni
Și-aș vrea să stau
Atîta cît vreau?
Ce-aș mai putea păți în plus
Față de cîte m-au răpus
Cu ochii și dinții lor,
Cu cotloanele minții lor
Și cu toți părinții lor?
De cîte ori aș fi fericit?
De cîte ori aș fi fericit
Să-mi spui aș vrea...
Dacă măcar o dată s-ar întîmpla,
Aș veni bucuros în lumea ta!
Atît de adînci ți-s ochii,
Mi-e frică să mă apropii!
Ca-ntr-un ocean fără valuri
Înot și nu dau de maluri...
Aș vrea s-ajung la țărmul tău,
Să m-opresc și să m-odihnesc,
Însă n-am curajul...
Cînd ții ochii într-o parte
Se face mai frig ca-n Marte...
Cînd ochii întorci spre mine,
Îndată mi-e cald și bine!
Aș vrea s-ajung la țărmul tău,
Să m-opresc și să m-odihnesc,
Însă n-am curajul...
Cînd mă privești printre gene
M-apucă un fel de lene,
Dacă-mi zîmbești din privire
Mă simt ca un nor subțire!
Aș vrea s-ajung la țărmul tău,
Să m-opresc și să m-odihnesc,
Însă n-am curajul...
Însă n-am curajul...
N-am curajul...
N-am curajul...
Noaptea e un sertar plin cu catifea
În care n-are voie să umble decît ea!
Dacă cumva îl deschide altcineva,
S-ar putea strica...
Cerul e un ocean fără corăbier
Fiindcă nimeni nu poate să plutească pe cer.
De cîte ori l-am tăiat eu felii,
Ea nici nu va ști.
Am plecat noaptea cînd ea dormea,
Afară beznă, pe cer nici o stea.
M-am rătăcit și-am ajuns tîrziu:
Pasul mi-era hoțesc
Să nu cumva s-o trezesc!
Marea e perna ei și nisipul pat,
Valuri o învelesc pînă sub bărbie,
Ea nici nu știe...
Cum de am aflat și de unde știu eu
E secretul meu!
Vara e cald, iarna e bine,
Mai există corăbii, mai sînt cormorani,
Cît timp pe masă mai ai de mîncare,
Nu-ți fă probleme, lumea e mare
La 17 ani.
Totul sclipește și n-ai timp de toate,
Nu există piedici, nu există dușmani,
Uite o mierlă, e-n pom cît o zgaibă
Și nu e nimeni să nu vrea să aibă
17 ani...
Privește afară: pe casă e frișcă,
Orașul te-așteaptă cu gheață-n castani...
Eu nu-ți scriu scrisori, departe-s întruna,
Dar tu iubește-mă, fiindcă de-acuma
Ai 17 ani.
Am întrebat-o: "Ai să vii?"
Ea m-a-ntrebat: "De unde știi
Că nu?"
I-am zis că tata e geamgiu,
Ea a zîmbit: "Eu pun pariu
Că nu!"
Avea ochi minunați,
Obraji îmbujorați,
Dinții proaspăt spălați
Străluceau înfometați
Cînd mi-a zis: "Pe mîine!"
Am întrebat-o: "Ai să stai?"
Ea m-a-ntrebat: "Parale ai?"
Zic: "Nu!"
I-am zis: "și-acuma ce-o să faci?"
Ea s-a răstit: "Ce ai, ai draci?"
Zic: "Nu!"
S-a-mbrăcat fără glas,
S-a uitat puțin la ceas
Și în loc de bun-rămas
A observat că sînt neras
Și n-a mai zis "Pe mîine"...
Ioanei îi plac acordurile mici
Ioanei îi plac acordurile mici
Și cîntecele-n care-apar pitici,
Ar sta și ar asculta
Pînă mîine povestea mea,
Doar că eu nu știu ce să cînt cînd e ea aici.
Maria e rea și locuiește la bloc,
Se grăbește mereu, dar nu recunoaște deloc,
Îmi dă să mănînc căpșuni
Și mă-nvață să cred în minuni,
Doar că-i foarte greu să cîștigi într-un astfel de joc...
Privirea ei plutește departe
Ca un pescăruș
Și nimeni nu poate să zboare cu ea,
Ține ochii aplecați într-o parte,
Se uită așa...
Eu n-o pot imita!
Maria ar vrea la mare să plecăm (să plecăm, să plecăm),
Ioana nu poate și zice să mai stăm (să mai stăm, să mai stăm),
Nu știu ce să mă fac,
Cum să le fiu pe plac,
Zău, ajută-mă, Doamne, pe-amîndouă să le-mpăcăm, (să mîncăm, să mîncăm),
Zău, ajută-mă, Doamne, pe-amîndouă să le-mpăcăm, (să mîncăm, să mîncăm)
Zău, ajută-mă, Doamne, pe-amîndouă să le-mpăcăm!
De cîte ori vreau să vorbesc cu ea,
De cîte ori vreau să-i spun ceva,
Cînd în sfîrșit aș mai sta,
Ea pleacă!
Ea va fi-n haină albă,
Ochii-i vor străluci,
Ea va traversa strada,
Spre mine va veni:
"Scuză-mă!" "Nu-i nimica!"
Ușor se va-nroși,
Își va înghiți vorba
Și la o parte va privi.
E foarte frumoasă, dar e încă copil și știe...
Ea va trece de ușă
Și se va așeza,
Părul galben și moale
Și-l va scutura,
Va dori să fumeze
Și se va îneca:
Ca să nu se trădeze
Pe geam se va uita.
E foarte frumoasă, dar e încă copil și știe...
Îmi va vorbi de școală,
Se va plînge puțin,
Îmi va cere scrumiera
C-un ușor suspin,
La algebră mai merge,
Da' chimia-i un chin:
Diriginta-i o scorpie
Și mă place puțin!
E foarte frumoasă, dar e încă copil și știe...
E foarte frumoasă, dar e încă copil și știe...
Dacă aș fi aviator
Și-ar trebui mereu să zbor
Tu ai fi ceru-n care aș zbura!
Dacă aș fi navigator
Pe valul mării călător
Iubito, tu ai fi corabia mea!
Dacă cumva m-aș rătăci
Și înapoi n-aș mai veni
Sînt sigur că precis te-ai bucura!
Dacă aș fi bancher bogat
De munți de bani înconjurat,
În fiecare clipă mi-ai zîmbi.
Dacă aș fi șofer și-atît
Cu o mașină cît de cît,
M-ai aștepta în fiecare zi!
Însă tu știi că eu n-am bani
Și ești sătulă de golani,
Așa că n-ai nici un motiv să vii...
Dacă măcar frumos aș fi,
Din cînd în cînd tot ai veni,
Și eu m-aș mulțumi și cu atît...
Dacă măcar aș fi deștept,
Aș ști la ce să mă aștept,
Aș ști și ce să-ți cer, și cum, și cît!
Dar toate astea sînt prostii,
Fiindcă atunci cînd vei veni
Voi fi mult prea bătrîn și prea urît!!!
Transcriere: Sergiu Mitrofan