Cu tine

Dac-ar fi să pleci pe Lună mîine-n zori de zi,
Dacă tu mi-ai telefona,
Mi-aş lua o cămaşă albă şi-apoi aş veni

Cu tine...
Cu tine...
Cu tine...

Am pleca într-o rachetă de argint curat,
Nimeni nu ne va însoţi,
M-aş simţi ca-ntr-o poveste, ar fi minunat

Cu tine...
Cu tine...
Cu tine...

Fără calendar şi fără ceas şi fără griji,
Fără număr, fără telefon,
Fără ascensor, fără cutie de scrisori,
Fără uşi, fără ferestre şi balcon...
Fără Lună, fără soare, nici o urmă de stea,
Doar cu tine, cerul mov de catifea.

Vom avea flori minunate, le vom îngriji,
Lîngă geam le vom aşeza,
Ele doar vor şti pe unde-n cer voi hoinări

Cu tine...
Cu tine...
Cu tine...

De jos prin mii de lunete ne vor căuta
Toţi prietenii tăi şi ai mei,
Cine dintre cei de-acolo, de jos, ar zbura

Cu tine?
Cu tine?
Cu tine?

Fără calendar şi fără ceas şi fără griji,
Fără număr, fără telefon,
Fără ascensor, fără cutie de scrisori,
Fără uşi, fără ferestre şi balcon...
Fără Lună, fără soare, nici o urmă de stea,
Doar cu tine, cerul mov de catifea.

Cînd, după un car de ani, ne vom înapoia
Ca şi cum abia am plecat,
Toţi reporterii vestiţi mă vor fotografia

Cu tine...
Cu tine...
Cu tine...

Ploaia

Cînd la tine am venit,
Înăuntru m-ai poftit,
Mi-ai zis: "Arăţi obosit,
Plouă tare-afară...
Ceai fierbinte, dacă vrei,
De iasomie sau de tei,
Poti să-ţi iei să bei cît vrei
Pîn' la primăvară..."

Dimineaţa m-am trezit,
Lîngă mine te-am găsit,
Mi-ai zis: "Azi eşti odihnit,
Dar tot plouă-afară...
Te rog mai rămîi o zi,
Stai pînă s-o potoli,
Nimeni nu te va găsi
Pîn' la primăvară..."

Şi afară ploua mereu,
Norul negru era un zmeu,
Sabia lui dacă se mişca
Tuna şi fulgera...
Părul tău, ca din grîu tăiat,
Strălucea într-un fel ciudat,
Era cald în odaia ta
Şi nu puteam,
Şi n-aveam cum pleca...

Ploaia-n geam o auzeam
Cînd devreme mă trezeam,
Seara-n nori nici nu vedeam
Cînd se face seară...
Tu ştiai şi mă ţineai
Cu un zîmbet, cu un ceai,
Aşa chiar că poţi să stai
Pîn' la primăvară...

Şi afară ploua mereu,
Norul negru era un zmeu,
Sabia lui dacă se mişca
Tuna şi fulgera...
Părul tău, ca din grîu tăiat,
Strălucea într-un fel ciudat,
Era cald în odaia ta
Şi nu puteam,
Şi n-aveam cum pleca...

Cînd la tine am venit
Înăuntru m-ai poftit,
Mi-ai zis: "Arăţi obosit,
Plouă tare-afară...
Ceai fierbinte, dacă vrei,
De iasomie sau de tei,
Poţi să-ţi iei să bei cît vrei
Pîn' la primăvară..."

Nu e prea tîrziu

Prea tîrziu, prea tîrziu, prea tîrziu, prea tîrziu...

Alerg pe drumul ce mi-e dat sub soare,
Încerc mereu să-nving, să fiu mai viu,
Privesc mereu spre munte şi spre mare
Şi nu spun niciodată "e prea tîrziu"!

De nu ajung la timp unde mi-e locul
Şi paşii-mi cad neliniştiţi, eu ştiu,
Atunci se-aprinde-n mine mai mult focul
Şi nu spun niciodată "e prea tîrziu"!

Cînd timpul trece-aşa cum ştim cu toţii
Şi luni şi ani se duc în pas zglobiu,
Cînd rînd pe rînd trec zile şi emoţii,
Eu nu spun niciodată "e prea tîrziu"!

Prea tîrziu, prea tîrziu, prea tîrziu, prea tîrziu...
Prea tîrziu, prea tîrziu, prea tîrziu, prea tîrziu...

Cînd păsările călătoare pleacă
Şi frunzele le însoţesc pe rînd,
Cînd arborii cei falnici se apleacă,
Eu nu spun niciodată "e prea tîrziu"!

Cînd soarele dispare-n umbra serii
Şi luna urcă-n cerul vioriu,
Cînd stelele apar în noaptea verii,
Eu nu spun niciodată "e prea tîrziu"!

Prea tîrziu, prea tîrziu, prea tîrziu, prea tîrziu...
Prea tîrziu, prea tîrziu, prea tîrziu, prea tîrziu...
Prea tîrziu, prea tîrziu, prea tîrziu, prea tîrziu...
 

Transcriere: Sergiu Mitrofan