Cît de departe?

Aici trupul tău, aici perna mea
Şi la doi kilometri şi mintea ta...
Aşa... aşa de... aşa de departe!

Culorile tale - negru şi roşu, ştiu,
La mine - albastru şi mult cenuşiu.
Aşa... aşa de... aşa de departe!

Prea mulţi ştiu pe de rost numărul tău,
Eu n-am telefon şi nu-mi pare rău!
Aşa... aşa de... aşa de departe!

Tu vrei benzină scumpă de tot,
Eu funcţionez cu ceai şi-accidental cu compot.
Aşa... aşa de... aşa de departe!

Si dacă cel mai bine e să ne despărţim,
Pleacă-n Italia, fiindcă n-am cum să vin
Aşa... aşa de... aşa de departe!
Aşa... aşa de... aşa de departe!

Mi-a luat inima

Prima fată care mi-a plăcut avea ochii albaştri,
Avea păr galben şi stătea la şosea.
Cînd i-am dat telefon nu ştiam cum arată,
Dar cum am văzut-o mi-a luat inima...
Mi-a luat inima,
Mi-a luat inima,
Mi-a luat inima şi-a dispărut cu ea!

A doua fată stătea la etaj şi era brunetă,
Bătea la maşină şi stenodactilografia;
Avea un tată-avocat şi o mamă discretă
Şi-ntr-o oră jumate mi-a luat inima.
Mi-a luat inima,
Mi-a luat inima,
Mi-a luat inima şi-a dispărut cu ea!

Cam la a treia fată am început să-mi dau seama
Despre boala ciudată care mă devasta;
Am fugit la doctor şi i-am zis: "Cucoană,
Cam cîte inimi crezi că poate un singur om avea?"
Ea n-a zis nimic, m-a pus să-mi scot cămaşa,
Cu urechea lipită de pieptul meu stătea şi asculta...
Şi-uite-aşa, într-o secundă, fără să mă doară,
Fără să simt nimic, mi-a luat inima...
Mi-a luat inima,
Mi-a luat inima,
Mi-a luat inima şi-a dispărut cu ea!

Am luat cartea "Medicina în familie",
Da' acolo nu scrie despre asta nimic;
Mama zice că se-ntîmplă fiindcă-s prea mare,
Tata zice că se-ntîmplă fiindcă-s prea mic...
Şi, ce s-o mai lungim, am văzut ieri pe stradă-o fată
Care susţine că n-are nimic special în ea.
Eu sper să am puse deoparte vreo două-trei inimi rezervă
Fiindcă şi fata de ieri mi-a luat inima!
Mi-a luat inima,
Mi-a luat inima,
Mi-a luat inima şi-a dispărut cu ea!
Mi-a luat inima,
Mi-a luat inima,
Mi-a luat inima şi-a dispărut cu ea!
Mi-a luat inima,
Mi-a luat inima,
Mi-a luat inima şi-a dispărut cu ea!
Mi-a luat inima,
Mi-a luat inima,
Mi-a luat inima şi-a dispărut cu ea!
Mi-a luat inima,
Mi-a luat inima,
Mi-a luat inima şi-a dispărut cu ea!

Ca nisipul femeile sînt

Bărbaţii-s făcuţi din carne,
Femeile - din oţel,
Ar fi trebuit să fie invers,
Dar Dumnezeu mai greşeşte şi el...

Femeile zic că-s din carne,
Barbaţii - că-s din oţel,
Şi de-aia e noaptea-ntuneric
Şi viaţa e un hotel...

Ca nisipul femeile sînt,
Le ia pe sus orice boare de vînt
Şi-napoi nu mai vin nicicînd...
Ca nisipul femeile sînt!

Au camere mari, cu multe oglinzi,
Ca-ntr-o plasă în ele te prinzi...
Cînd sub pătura moale te-ntinzi,
Nici nu ştii cît de adînc te prinzi...

Au ochi să te-oprească,
Şi-aceiaşi ochi să te gonească
Curînd...
Ca nisipul femeile sînt!

De departe bărbat, de aproape copil,
Strîngînd tare la piept un secret inutil,
Un cuvînt nerostit nici cînd scria poezii...
De departe bărbaţi, de-aproape copii!

Oameni vin şi se duc şi de el se ciocnesc,
Trenuri zboară pieziş, telefoane-i vorbesc,
Noaptea n-are opt ore, ziua... ziua n-are sfîrşit...
De departe cărunt, de-aproape-obosit...

Trei femei îi zîmbesc, toate trei ca de vată,
Tipărite cu grijă pe hîrtie cretată,
De departe-s frumoase, de aproape la fel:
O revistă şi-o carte-ntr-un pat de hotel.

Şi nevasta-l aşteaptă şi copiii lui cresc,
Avioane îl iau şi îl duc şi-l opresc,
Cifre-n loc de cuvinte, peste răni care dor,
Şi nimic nu rimează într-un astfel de zbor...

Poţi să nu-l laşi să doarmă, poţi să nu-i dai mîncare,
Poţi să-i tai bucăţele fiecare tigară,
Poţi să-i faci praf maşina, banii... banii poţi să-i arunci,
Ochii lui încă vor jucăria de-atunci...

De departe bărbat, de aproape copil,
Strîngînd tare la piept un secret inutil,
Un cuvînt nerostit nici cînd scria poezii...
De departe bărbaţi, de-aproape copii!
De departe bărbaţi, de-aproape copii...

Uuuu....

De-ar fi încă cineva
La fel de frumoasă ca ea,
Tot n-aş sta să mă gîndesc,
Aş alege-o fără să greşesc,
Aş şti sigur cine-i ea
După ochii senini,
După parfumul de crini...

I-aş da tot ce am mai bun,
N-aş şti însă cum să-i spun,
De cuvinte mă ciocnesc,
Foarte greu le nimeresc;
De-aia tac şi nu-i vorbesc
Decît foarte rar,
Orice cuvînt e-un dar pentru ea.

Poţi să-ncerci şi tu,
O să vezi că nu-i uşor:
Eu personal prefer să zbor!

Nici ea nu vorbeşte mult,
Stau la pîndă şi ascult,
Da' vorbeşte-aşa de rar
Că ţin într-un buzunar
Tot ce mi-a spus pînă-acum.
E-aşa cum vă zic
Şi-i un buzunar mic de tot!

Azi ne trezim devreme de tot,
Vin eu la tine cît de repede pot.
Unde vreau
Să te iau
Nu mă-ntreba!

Îmbracă-te bine, ia-ţi ciorapii de lînă,
Fă sandwichuri calde să le-avem la-ndemînă,
O să stăm
S-aşteptăm
Mult...

Am şi binoclu, şi pantofi cu tălpi moi,
Nu mai e nimeni în afară de noi...
Unde vreau
Să te iau
Nu mă-ntreba!

Nu fi neliniştit,
E tocmai timpul potrivit:
Crede-mă, m-am gîndit
Mult...

Încă e ceaţă, ce noroc nesperat:
Vom fi două umbre de neidentificat.
Să ai la tine ochelarii de soare,
Sa fim pregătiţi şi dacă ceaţa dispare!

Unde vreau
Să te iau
Nu mă-ntreba:
E secret!

Dimineaţa devreme, ceaţa-i lipită de drum,
Dimineaţa devreme, ceaţa-i lipită de drum,
Trenul intră-n gară împachetat în fum...

Peronu-i pustiu, vîntul se joacă-n hîrtii,
Peronu-i pustiu, vîntul se joacă-n hîrtii,
Lumini colorate se-aprind ca nişte făclii!

Şeful de gară mă priveşte ciudat:
"De ce nu eşti la ora asta în pat,
Spune-mi, de ce umbli cînd toţi oamenii dorm?
Eu în locul tău, zău, aş fi mort de somn!"

"Aici în oraş stă o fată frumoasă,
Aici în oraş stăo fată frumoasă,
Am venit special aşa,
S-ajung la ea acasă:
Vreau să-i fac o surpriză, ştii,
Cînd se va trezi!"

Se va scoate probabil un dicţionar
Cu toate cuvintele care-n zadar
Vor încerca să te spună aşa cum eşti tu...
La dicţionar, probabil, vor colabora
Toţi cei care-au fost înaintea mea
Şi toţi cei care urmează - sau poate că nu!
Eu, personal, am să scriu un catren
Şi lîngă el am să fac şi-un desen
Să se ştie precis de ce parte din tine vorbesc:
Unii o să creadă că-i o rîndunică,
Alţii-o să creadă că nu-i rîndunică
Şi-alţii-o să creadă că, desigur, glumesc!
Hîrtia va fi cea mai fină hîrtie,
Tivită pe margine cu-o broderie
Din semne de zodii, tipărite în aur şi jar...
Din două-n două pagini, cîte-o poză de-a ta
Va ilustra şi va comenta
Cîte-un citat celebru, luat din alt dicţionar...
Copiii în şcoală îl vor învăţa,
Fiindcă altfel vor căpăta notă rea,
Părinţii lor din scoarţă în scoarţă-l vor citi...
La ultima pagină vor răsufla
Şi-şi vor spune unul altuia "aşa da!"
Cînd, de fapt, despre tine nimic nu vor şti...
Iar tu, bătrînă, dar tot frumoasă,
Vei sta undeva, într-un jilţ, într-o casă,
Povestind mereu altfel aceleaşi superbe-amintiri,
Şi dincolo de zidul de cărămidă,
Un băiat timid şi-o fată timidă
Vor începe alt dicţionar doar din priviri...

Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum aşa...
Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum aşa...

Ochii, verzi după părerea mea,
Sînt de fapt albaştri sau cam aşa ceva...
A fost o surpriză chiar şi pentru mine,
Mai ales că eram convins că te ştiu bine!

Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum aşa...
Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum aşa...

Mîinile, mereu altfel de la an la an,
Au căpătat albeaţă de porţelan,
Şi-n degetele tale frumos desenate
Două terţe mari scot acorduri ciudate!

Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum aşa...
Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum aşa...

Părul negru şi ondulat
E des şi cărunt, ca de soldat,
Şi, culmea! Deşi zău că n-aş fi crezut,
Pari mai frumoasă şi mai tînără decît la-nceput!

Nimic nu te mai poate schimba,
O să rămîi de-acum aşa...
O pagină albă scoasă din carte,
Îndoită frumos şi pusă deoparte
Doar pentru mine...
Nimic nu te mai poate schimba!

Am sunat acasă la ea,
Mi-a răspuns altcineva:
"Să ştii că nu e aici,
E plecată la servici!"
Am întrebat: "Cînd să revin?"
Mi s-a spus s-aştept puţin.
Am aşteptat cam un minut,
După care s-a-ntrerupt...

Cerul e jos şi-ascuns de nori,
Se-aude ceasul de două ori...
Păsări tot zboară undeva,
Poate-o să plouă curînd...

Am sunat şi la servici,
Cineva mi-a zis "Nu-i aici!
Încearcă mata la 102,
Strînge nişte date pentru noi!"
La 102 era ocupat,
Aşa c-am închis şi-am mai aşteptat...
M-am dus la chioşc, norocul meu:
Mi-a schimbat cinci lei în fise de-un leu!
Acum aştept pe trotuar,
Sper că nu în zadar.
Am flori, bomboane,
Fise de telefoane!
Am şi-o surpriză pentru ea:
Diseară mergem la cinema, uuu
Diseară mergem la cinema
Diseară mergem la cinema
Diseară mergem la cinema
Diseară mergem la cinema
Diseară mergem la cinema
Diseară mergem la cinema, da,
Diseară mergem la cinema
Diseară mergem la cinema
Diseară mergem la cinema
Diseară mergem la cinema
Diseară mergem la cinema
Diseară mergem la cinema!

Mi-ar fi foarte greu fără tine,
Nu cred c-aş putea rezista:
Cine m-ar mai bate la cap
Să fac aşa, să nu fac aşa?

Aş putea pleca-n mare grabă
Fără chei în buzunar,
Aş putea pleca şi-aşa, dar...

Nu e nimeni să-mi spună
Dac-au fost chiar pe Lună
Sau ne-au păcălit...

Cît din ceaţa din mine
E venită din tine
Fiindcă m-ai iubit?

Cît din mine ai luat
Cînd te-ai hotărît
Să m-arunci sus, pe Lună?

Eu de-atunci zbor întruna,
Nici Pămîntul, nici Luna
Nu mă vor de-al lor...

Nu e nici o furtună,
Da' nici nimeni să-mi spună
Cît o să mai zbor...

M-ai lăsat pe-o orbită
De satelit,
Fără nici o iubită...

Toţi prietenii mei au plecat,
Singur în oraş m-au lăsat,
Dimineaţa mă trezesc cînd vreau!

Îmi iau o carte şi-ncep să citesc,
Nu mă mişc din pat, stau şi lenevesc,
Îmi fac ceaiul pe la prînz şi-l beau...

Dacă vii la mine, doamna mea,
Sună lung la uşă, nu te-aştepta
Să-ţi răspund imediat - sînt în pijama!

Fără grijă poţi să fumezi,
Orice-ai face nu mă deranjezi,
Fumul palid suie spre tavan...
Pot să stau şi-un an cu ochii în tavan,
Pot să stau şi-un an!

Pot să stau şi-un an cu ochii în tavan,
Pot să stau şi-un an!

Pot să stau şi-un an cu ochii în tavan,
Pot să stau şi-un an!

Motanul s-a ascuns şi stă sub pat,
Cu ce se-ocupă acolo, nu l-am întrebat!
Are-o fire curioasă, e foarte capricios,
Cînd se supără-mi întoarce toată casa pe dos, zău...

Miaaaau!

Dacă ai telefon
Şi aparatul n-are ton,
N-ai nici o treabă:
Nimeni nu poate suna,
Stai liniştit în casa ta,
N-ai nici o treabă!

Vecina ta de sus,
Nu ştii unde s-a dus;
Ai auzit în schimb paşi pe podea,
Putea fi chiar ea...
Ai stat după perdea
Şi ai văzut-o cum mergea:
Vecina ta
Se grăbea...

Cafeaua s-a răcit,
Ceasul a-nţepenit,
Muzica doar te mai ţine treaz,
Ţi-e necaz...
Iar vine cineva...
O fi poştaşul, ce-o mai vrea?
Sau n-o fi poştaşul...
Cine-o fi?
N-ai cum să ştii...

Dimineaţa, cînd mă trezesc,
Intru-n baie, mă bărbieresc,
Mă uit în oglindă, cu-atenţie să nu mă tai,
Mă-mbrac repede, într-un minut,
Şi-uite, ziua a şi început...
Numărul unu: mă sui în tramvai.

La repetiţie am întîrziat:
S-a-ntîmplat un lucru minunat,
Mi-a zis o fată: "Eu ştiu cine eşti tu!".
M-a invitat la o îngheţată
Cu multă frişcă şi cu ciocolată,
La aşa ceva e imposibil să zici nu!

Era frumoasă cum n-am mai văzut
Şi-uite-aşa o iau de la-nceput;
Aş vrea să-i fac un cîntec, în loc de floare să-i dau...
Şi dacă cumva în astă-seară
Greşesc cuvintele - nu-i prima oară,
Şi-n definitiv sînt textele mele şi fac cu ele ce vreau!

Doar pe ea o vreau - doar pe ea
Doar pe ea o vreau - doar pe ea
Doar pe ea o vreau - doar pe ea, doar pe ea
Doar pe ea o vreau - doar pe ea
Doar pe ea o vreau - doar pe ea
Doar pe ea o vreau - doar pe ea, doar pe ea
Doar pe ea o vreau - doar pe ea
Doar pe ea o vreau - doar pe ea
Doar pe ea o vreau - doar pe ea, doar pe ea
Doar pe ea o vreau - doar pe ea
Doar pe ea o vreau - doar pe ea
Doar pe ea o vreau - doar pe ea, doar pe ea...

Ştiu că încă-i prea devreme,
Străzile toate sînt pustii...
Dacă, însă, vei veni,
Te voi aştepta, să ştii,
Asta-n fiecare zi,
Pînă cînd vei veni…

În fereastră-i cerul înrămat,
În odaie am scaun şi pat
Şi pe masa albă, nişte pîine...
Lucrurile-mi sînt în geamantan,
Praful nu l-am şters de-acum un an,
Dar nu-l dau pe azi pentru mîine!

Calendarul din perete-i vechi
Şi pe covorul veşted, cu ciucuri neperechi,
Sînt firimituri uscate de pîine...
Am şi două crăpături în geam
Şi m-a părăsit fata ce-o iubeam,
Dar nu-l dau pe azi pentru mîine!

Ieri m-am întîlnit pe scări cu un om ciudat,
M-a-ntrebat:
"De ce te zvîrcoleşti noaptea în pat?
Ştii, parchetul e şubred, şi se-aude pînă-n baie,
Îmi trezeşti copiii care dorm în odaie, dorm..."

Pe tavan un cerc e, de lumină,
N-am perdea la geam, luna mi-e vecină,
Şi pe masa albă, nişte pîine...
Singur cînd rămîn, cîteodată,
Mai mi-aduc aminte de-un nume de fată,
Dar nu-l dau pe azi pentru mîine!

Vocea ta e o linie peste lucruri sărind
Şi poate că-ntr-o bună zi o s-o prind,
Dar n-o ating, zău,
O ţin doar puţin la mine în mînă şi
O las să zboare din nou...

Nu te speria dacă la un moment dat o să simţi ceva,
O respiraţie aproape de tot peste ceafa ta:
E propria ta voce!
Poate că nici n-o vezi, las-o
Să zboare din nou!

Într-un colţ vei observa
Cărţi şi licurici...
Ei se-aprind doar rar de tot
Şi cînd eşti tu aici!
E plăcut să-i vezi arzînd
Ca nişte stele mici...

Buza ta lasă urme în aer mereu
Şi-i destul de greu
Să trec toate astea, aici, în caietul meu...
Nu, nu, nu...
Poate că nici nu-i bine ce fac, poate
Că-i plictisitor!

Nu te las să zbori de-aici,
N-ai de ce să zbori.
Ţi-am adus covrigi şi nuci
Şi ţi-am adus şi flori,
Păsări mici se-opresc la geam
Şi-ţi cîntă pînă-n zori...

Ia-mi umbrela din mînă,
Ia-mi nodul din gît,
Lasă-mă să te duc acasă
Fiindcă-i frig şi urît...

Vorbeşte-mi tot timpul,
Nu mă lăsa să-ţi vorbesc,
Alege drumul cel mai lung,
N-am să mă rătăcesc!

Arată-mi ceaţa din jur
Ca pe-o haină de-a ta,
Întreabă-mă dacă n-o vreau
Mai groasă şi mai grea...

Spune-mi că ceru-i albastru,
Spune-mi că ştii să zbori,
Ia-mă cu tine afară din noapte
Pînă mîine-n zori!

Anii trec mai uşor decît ne închipuim,
Îi căutăm în sertar şi brusc nu-i mai găsim;
Nimeni nu ştie precis unde se duc anii ăştia aşa,
Eu cred că probabil se adună
Şi stau împreună
Undeva!

Aşa că nu-ţi fă griji
Zău, tu nu-ţi fă griji, draga mea,
N-ai de ce să-ţi faci griji,
Toată lumea păţeşte aşa...

Aşa că nu-ţi fă griji
Zău, tu nu-ţi fă griji, draga mea,
N-ai de ce să-ţi faci griji,
Toată lumea păţeşte aşa...

Aş vrea să te păstrez lîngă mine, aproape de tot,
De-aia am conceput un buzunar special la capot...
În el încapi doar tu şi nimeni altcineva,
Se-nchide cu fermoar
Şi-năuntru doar
Argint şi catifea!

Aşa că nu-ţi fă griji
Zău, tu nu-ţi fă griji, draga mea,
N-ai de ce să-ţi faci griji,
Toată lumea păţeşte aşa...

Tu poţi să vii oricînd
Şi să stai aici cît doreşti,
Şi cînd e ziua ta
Am să-ţi cînt şi-am să-ţi spun poveşti...

Ce zici, ce idee!
Ţine-o sub cheie,
Ai grijă de ea!...

Transcriere: Sergiu Mitrofan