Nona
(de Alexandru Andrieş)

Nona, tare-aş vrea
Dacă s-ar putea
Cîntecul să-mi asculţi
Pentru tine
Nona, eu l-am scris
Din fire de vis
Adunate tîrziu
Pentru tine

Îl cînt alături de-o stea,
Înalt şi drept lîngă ea,
Nona,
Nu vreau nimic dacă tu nu îmi dai
Eu n-am să-ţi cer

Nona, peste cer
Norii veşnic pier
Stelele rămîn sus
Totdeauna
Nona, ca o stea
În inima mea
Vei fi fără apus
Totdeauna

Vei însemna un tărîm
Cu tine singur stăpîn
Nona,
Luna va şti şi se va opri în înalt
Din drum.

Nona, ştiu că eu
Departe mereu
De drumul tău voi fi
Niciodată
Nona, n-am să-ţi ştiu
Zîmbetul pustiu
Şi nici privirea grea
Niciodată
Dar chipul ţi-l voi păstra
Lumină în clipa grea
Nona,
Voi ţine ochii închişi şi te voi vedea
Ca azi.

Poate mîine
(de Alexandru Andrieş după "One Too Many Mornings" a lui Bob Dylan)

Nu sînt cîinii care latră, nu e luna care tace,
Ziua a fugit încolo, noaptea a venit încoace;
Dacă vii în astă seară tot aici mă vei găsi,
O să-mi zici iar "bună seara", eu n-am să-ţi răspund, să ştii...

E un om la colţ de stradă pe-unde trebuie să treci,
O să se uite după tine cînd dimineaţa o să pleci,
Seara îmi vei povesti cum ai roşit cînd te-a văzut,
Eu n-o să cred nici o silabă, tu o să crezi că te-am crezut...

Trenurile care pleacă sînt aceleaşi care vin,
Gara e o simplă gară, doar oraşul e străin.
Ce vreau azi de la tine, mîine iar o să vreau,
Însă mîine-i prea departe, astăzi prea aproape-ţi stau...

Camera mea ţi-e străină, prietenii mei nu îţi plac,
Pînă să-ţi ating obrazul o să mai apun-un veac,
Şi-o să am în loc de oase doar petale de cais,
Tu şi-atuncea vei fi tînăr, eu voi fi şi-atunci un vis...

Am păşit în astă-seară peste-un prag mult prea înalt,
Înapoi a rămas cerul şi-nainte-i doar asfalt...
Buza ta avea la colţuri picături curate,
Dacă mi-ar fi fost doar sete, şi tot le-aş fi băut pe toate.

Nu e luna care tace, nu sînt cîinii care latră,
Nu sînt paşii tăi cei care se apropie de poartă...
Eu de-atunci te aştept, tu întîrzii să vii,
Şi-aşa-i fiecare seară, şi-aşa-i fiecare zi...

Drumul meu sau Dialog
(de Alexandru Andrieş)

Te văd dimineaţa, prin faţa mea treci
Nu te-opreştl niciodată, spune-mi de ce nu te-opreşti...

Drumul meu e nou şi drept,
Nu pot să mă-opresc din mers,
Drumul meu e drept şi lin
Şi deasupra-i cer senin.

Îmi spui că-i un drum nou pe care-l străpungi
De-unde ştii unde duce şi cît e de greu s-ajungi ?

Niciodată n-a fost greu
Şi de mers am mers mereu,
Drumul nou pe care sînt
Şerpuieşte pe pămînt.

Cum poate să fie ceva nou ce-mi spui,
Cînd literele-s vechi şi-altele noi nu poţi să pui ?

Litere de-i număra,
Două'şapte vei afla,
Dar cuvinte sînt în carte
De ne-ajung pînă la moarte

Şi tot aş mai vrea ceva să te întreb,
De-unde ştii c-aşa este ce-mi spui, ca să pot să cred ?

Aici m-am născut de mult,
De-atunci vîntul îl ascult,
El îmi spune cu-a lui boare
De e ploaie, de e soare...

Transcriere: Sergiu Mitrofan